Pilule de cap pentru Dragnea și Tăriceanu. APMGR cere din nou taxă clowback diferențiată

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice a transmis, miercuri, liderilor coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, o scrisoare deschisă în care solicită aplicarea unei formule diferenţiate de calcul a taxei clawback, pentru a preveni dispariţia medicamentelor ieftine din farmacii.

„Ne adresăm dumneavoastră în calitate de lideri ai coaliţiei de guvernare şi de garanţi ai îndeplinirii angajamentelor din programul de guvernare. Ne adresăm dumneavoastră convinşi că este nevoie de o decizie politică pentru implementarea imediată a unor soluţii care să stopeze dispariţia medicamentelor ieftine din România şi să oprească declinul industriei locale producătoare de medicamente. Situaţia este cu adevărat disperată. Mii de medicamente ieftine au dispărut de pe piaţă sau sunt gata să dispară şi sunt extrem de greu de găsit. Auzim în fiecare zi de criza medicamentelor generice ieftine utilizate în tratarea cancerului”, se arată în scrisoarea, citată de agenția publică.

APMGR arată că „sunt mii de medicamente” cu preţ scăzut care au început deja să lipsească din farmacii, iar aproximativ două treimi din acestea costă sub 25 de lei, fiind utilizate de peste 8,5 milioane de pacienţi, şi, în marea lor majoritate, sunt fabricate în România.

„De ce dispar medicamentele? Pentru că taxa clawback, prin care producătorii contribuie la finanţarea consumului de medicamente se aplică în mod uniform şi medicamentelor care costă mii de euro şi celor generice, ieftine. Povara taxei face ca preţul de vânzare al medicamentului să ajungă mai mic decât costul de producţie. Această taxă are un impact cu mult mai mare asupra medicamentelor ieftine decât asupra celor scumpe! Datorită aplicării acestei taxe la preţul de farmacie şi a sistemului reglementat de adaosuri comerciale, nivelul actual al taxei, de 24,13%, ajunge să reprezinte 34% din preţul de producător al unui medicament sub 100 de lei. De exemplu, din preţul de producător al Cisplatin de 6,30 lei, taxa clawback ajunge să reprezinte 2,14 lei. Prin urmare, din cei 4,16 lei rămaşi, producătorul trebuie să acopere costul materiei prime (sărurile de platină), verificarea de calitate la locul de origine, transportul şi controlul de calitate în Uniunea Europeană, transportul în România. Mai poate fi acest medicament importat fără pierderi?”, explică semnatarii scrisorii, potivit agenției publice.

Conform APGM, soluţia ar fi introducerea prin ordonanţă de urgenţă a unei formule diferenţiate de calcul a taxei pentru medicamente în funcţie de preţul de referinţă generic, concomitent cu controlul consumului prin introducerea de noi medicamente inovative scumpe doar în regimul de compensare prin contracte individuale cu fiecare producător.

Articolul precedentSistemul Bauspar a fost deblocat. Legea economisirii- creditării, promulgată
Articolul următorROBOR în scădere, euro în creștere. Din această ”dilemă” nu putem ieși

Comments are closed.