Sticlele din plastic de unică folosinţă pot fi introduse pe piaţă, începând din 3 iulie 2024, numai dacă au dopurile şi capacele ataşate, prevăd noile reglementări europene, însă comercianţii ar trebui să obţină o derogare, susţin avocaţii, potrivit Agerpres.

În acest context, se impune o derogare pentru lichidarea stocurilor existente de sticle cu dop detaşabil, pentru că o astfel de amânare pentru comercianţi nu există în lege, susţin reprezentanţii unei firme româneşti de avocatură.

„Reglementarea fost impusă de Parlamentul şi Consiliul European prin art. 6 din Directiva UE 2019/904 (Directiva) privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului. 

 
 

Aceasta a fost transpusă în legislaţia internă prin Ordonanţa nr. 6/2021 privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (Ordonanţa). 

Noua regulă se aplică recipientelor pentru băuturi cu o capacitate de până la 3 litri, inclusiv ambalajelor de băuturi compozite utilizate pentru a conţine lichide, cum ar fi sticlele pentru băuturi, inclusiv dopurile şi capacele acestora (PET). 

 
 

Excepţii de la aceasta sunt recipientele din sticlă sau metal pentru băuturi cu dopuri şi capace din plastic şi recipientele pentru băuturi destinate şi utilizate pentru alimentele destinate unor scopuri medicale speciale.

Producătorii de băuturi au început deja să implementeze diverse soluţii pentru a se conforma noii reglementări, investind sume considerabile în modificarea proceselor tehnologice corespunzător.

În opinia specialiştilor, schimbarea va avea un impact minim asupra consumatorilor, drepturile şi obligaţiile acestora nefiind afectate. 

În plus, administratorul SGR asigură consumatorii de funcţionarea normală a Sistemului Garanţie Returnare (SGR), aparatele RVM pentru colectare automată fiind setate pentru a recunoaşte şi a accepta recipiente cu sau fără dop, aceleaşi reguli fiind aplicate şi la colectarea manuală.

 
 

Scopul acestei măsuri este combaterea poluării cu plastic a mediului înconjurător şi creşterea gradului de reciclare, implementarea acesteia având multiple avantaje, cum are fi facilitarea procesului de reciclare şi reducerea riscului de poluare a oceanelor: se estimează că anual milioane de capace de plastic ajung în oceane, punând în pericol viaţa animalelor marine.

„Capacele din plastic sunt fabricate din alt tip de plastic decât cel al sticlelor, ceea ce le face dificil de reciclat separat. Prin menţinerea lor ataşate, se va facilita procesul de sortare şi reciclare, contribuind la creşterea gradului de reciclare a ambalajelor din plastic. 

Cu toate acestea, întrebarea deschisă care rămâne în acest moment este: Ce se va întâmpla cu stocurile de sticle cu dop detaşabil aflate deja la comercianţi, raportat la faptul că legea nu prevede, până acum, o derogare în acest sens. 

Cert este că s-ar impune o derogare pentru lichidarea stocurilor de produse deja formate anterior intrării în vigoare, dar în lipsa de dispoziţii exprese în acest sens, regula ar trebui să se aplice direct, iar operatorii economici care comercializează PET-uri cu capac detaşabil după data de 3 iulie riscă sancţiuni”, susţin avocaţii.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentMinistrul Transporturilor a anunțat că Valea Oltului va fi închisă traficului rutier timp de o lună
Articolul următorRomânia se pregătește pentru noile taxe ce ar putea fi introduse de anul viitor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau