Valul de căldură care se extinde săptămâna aceasta în Europa va afecta semnificativ culturile de vară în sud-est, dar reprezintă o veste bună pentru fermierii din nord-vest, unde ploile abundente au inundat terenurile arabile, susţin analiştii, transmite Reuters.

Meteorologii prognozează săptămâna aceasta temperaturi extrem de ridicate în cea mai mare a Uniunii Europene, în condiţiile în care canicula şi seceta afectează şi culturile din alte pieţe agricole importante ale lumii, ceea ce va duce la majorarea preţurilor şi la scăderea aprovizionării pe plan global.

Vremea este elementul cheie pentru cereale, în condiţiile în care se apropie recoltarea în emisfera nordică şi orice semn de deteriorare sau îmbunătăţire afectează evoluţia preţurilor. Rapoartele privind randamentele ridicate şi precipitaţiile în Rusia, principalul exportator de grâu, au dus în ultimele săptămâni la creşterea cotaţiilor la grâu pe plan global, acestea ajungând la cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni.

Culturile de vară din Europa de Est şi din Balcani, în special în România, al doilea mare producător de porumb din UE, se confruntă cu cele mai mari riscuri din cauza valului de căldură, care ar urma să continue încă o săptămână sau două, susţin analiştii.

Ne apropiem de un stadiu critic. O săptămână de caniculă a dus deja la scăderea producţiei. Dacă mai sunt încă două săptămâni de căldură excesivă, vor fi pagube majore”, a apreciat Vincent Braak, analist la compania de consultanţă Strategie Grain.

Deja Strategie Grains a înrăutăţit previziunile privind recolta de porumb a UE în 2024.

Luni, sistemul MARS de monitorizare a culturilor agricole din UE a redus estimările privind randamentul previzionat pentru porumbul şi floarea soarelui din România sub media din ultimii cinci ani, apreciind că seceta a făcut culturile vulnerabile la căldura excesivă şi lipsa precipitaţiilor.

În contrast, vremea caldă şi secetoasă este bine venită în partea vestică a Uniunii Europene, unde ploile abundente au inundat terenurile arabile şi au încetinit creşterea plantelor.

„Fermierii francezi vor fi încântaţi. De aceea ne aşteptăm la o majorare a culturilor lor”, a declarat Braak.

Valul de căldură este, de asemenea, binevenit în Germania, Danemarca şi Polonia. Vara a debutat în Germania cu ploi şi vreme rece, iar soarele va ajuta acum la creşterea producţiei de grâu”, prevenind infecţiile fungice la cereale, susţine un analist german.

Luni, MARS a redus estimările privind randamentul culturilor din UE în 2024, din cauza precipitaţiilor excesive din Europa Occidentală şi a secetei din unele ţări din sud-est.

AGERPRES

Sursa: Newsinn

Articolul precedentUngaria renunță la plafonarea preţurilor produselor alimentare
Articolul următorCum se calculează salariul minim european: FORMULA din proiectul aprobat de Guvern

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau