Atenția ne-a fost îndreptată, în perioada recentă, cu precădere asupra piețelor de capital, care au avut parte de turbulențe destul de importante. Însă, nu doar bursele au fost afectate de volatilitate, ci și piețele barilului de țiței.
Spre exemplu, în sesiunea de marți, 22 octombrie, țițeiul WTI a plonjat cu peste 4 procente, cea mai mare scădere înregistrată în ultimele 3 luni, presat fiind de slăbiciunea pieței bursiere și de promisiunile făcute de Arabia Saudită în sensul de a îndeplini cererea globală a consumatorilor de petrol.
Graficul cotației barilului de țiței WTI, sursa: tradingeconomics.com
Ministrul saudit al energiei, Khalid al-Falih, a declarat că Arabia Saudită nu are intenția de a reduce oferta de petrol. Marți, el a declarat că Arabia Saudită intenționează în continuare să crească producția pentru a răspunde cererii, deoarece sancțiunile din SUA au ca efect reducerea exporturilor de țiței ale Iranului.
Am stat de vorbă cu Sorin Dinu, senior-partner la European Investment&Advisory Energy Group, pe temele legate de piețele petrolului. Analistul este de părere că: „Volatilitatea prezentă acum în piață este generată de perspectivele pe care le percep traderii de la o zi la alta, fenomenul speculativ din piețe având o pondere destul de mare. Fundamentele nu s-au schimbat major, ceea ce apare acum mai pregnant în piețe sunt efectele războiului comercial. Profiturile unora dintre companiile de pe Wall-Street au început să scadă, în timp ce în China are loc o încetinire a creșterii economice. Pe de altă parte, reapare problema Brexit-ului. Toate acestea vor conduce la o încetinire a creșterii economice globale. Din această cauză OPEC-ul a redus estimarea cererii de petrol pentru acest an și, de asemenea, pentru 2019. Din aceste considerente, scăderile înregistrate în perioada recentă sunt justificate”.
Un alt argument în favoarea scăderii este cel ce ține de dinamica stocurilor de țiței din Statele Unite, care a înregistrat cea de-a 4-a săptămână de creșteri consistente, depășind cu mult estimările din piață.
Dinamica stocurilor de țiței din Statele Unite, sursa: tradingeconomics.com
Stocurile de țiței ale SUA au crescut cu aproape 30 de milioane de barili în ultimele patru săptămâni, cea mai mare creștere înregistrată din 2015.
Sorin Dinu spune că: „Pe parte de stocuri, deși ele au crescut peste anticipări, totuși trebuie să ne gândim și la faptul că vine iarna, cu o cerere în creștere, deci cresc și stocurile de țiței. În plus, tocmai ce am parcurs o perioadă în care multe rafinării din SUA au fost în intr-un proces de mentenanță. Rezumând, sunt de părere că, în perioada următoare, prețul unui baril de țiței va rămâne volatil, dar nu va crește substanțial”.
În ceea ce privește riscurile escaladării unui nou conflict geo-politic ca urmare a situației din Arabia Saudită, Sorin Dinu afirmă că: „Una dintre principalele temeri din piață este legată de situația declanșată de moartea jurnalistului de opoziție Jamal Khashoggi. Părerile sunt, însă, împărțite: deși foarte mulți dintre oficiali au refuzat să mai participe la conferința anuală a Arabiei Saudite, s-au încheiat acolo, totuși, contracte în valoare de aproximativ 50 de miliarde de dolari, dintre care 34 de miliarde în industria de petrol și gaze”.
Comments are closed.