România se află pe locul 2 în UE, după Ungaria, la creșterea volumului de vânzări în comerț, în mai 2018 față de aceeași lună a anului trecut.
Volumul activității din retail a crescut în serie ajustată sezonier, în luna mai comparativ cu aprilie, cu 0,3% în Uniunea Europeană, iar în zona euro a stagnat, informează un comunicat publicat marți de Eurostat.
În aprilie, UE a înregistrat un avans de 0,3%, iar zona euro – o scădere de 0,1% în acest domeniu.
În mai 2018 față de aceeași lună a anului trecut, volumul vânzărilor din retail a urcat cu 2,3% în UE și cu 1,4% în zona euro.
Mai 2018 față de mai 2017
Uniunea Europeană a înregistrat, în mai 2018 comparativ cu aceeași lună a anului trecut, creșteri de 2,8% la produsele nealimentare, 2,1% la carburanți și 2,0% la alimente, băuturi și țigări.
În zona euro, au intervenit creșteri de 1,7% la alimente, băuturi și țigări., 1,6% la produsele nealimentare și un declin de 0,3% la carburanți.
Dintre statele membre pentru care există date, cele mai mari creșteri la volumul activității din retail s-au produs în Ungaria (7,7%), România (7,1%), Letonia (6,9%). Cele mai însemnate scăderi au fost în Malta (-1,8%), Luxemburg (-1,2%) și Spania (-0,4%).
Mai față de aprilie
În mai 2018, comparativ cu luna precedentă, UE a înregistrat creșteri de 1,2% la alimente, băuturi și țigări și 1,2% la carburanți, în timp ce mărfurile nealimentare au marcat un regres de 0,1%.
Totodată, în zona euro sectorul alimente, băuturi și țigări a urcat cu 1,1%, produsele nealimentare au coborât cu 1,0%, iar carburanții au stagnat.
Dintre țările membre care au prezentat date, cele mai mari creșteri au intervenit în Portugalia (4,7%), Letonia (3,4%), Slovenia (3,1%). Au fost constatate scăderi în Germania (-2,1%), Austria (-0,7%), Spania și Polonia (ambele -0,1%).
Comments are closed.