Compania CFR S.A. a anunțat că reduce salariile angajaților cu 20%, dar și programul de lucru la doar patru zile pe săptămână. De măsură ar urma să fie afectați aproape 1500 de angajați, iar măsura ar urma să aducă o economie de 3.200.000 de lei în bugetul companiei.
Ca să se încadreze în programul de austeritate impus de Ilie Bolojan, conducerea CFR a luat o decizie de ultimă oră care va afecta aproape 1.500 de salariați în toate filialele din țară, în sensul în care salariile lor vor fi reduse de la începutul lunii august cu 20%. Potrivit datelor din 2023, Compania CFR Sa avea aproape 25.000 de salariați.
Un document intern care a apărut în presă, iar această decizie a fost luată din motive economice, măsura se va aplica din 4 august până la finalul anului.
„În cazul reducerii temporare a activității, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare, pe perioade care depășesc 30 de zile lucrătoare, angajatorul va avea posibilitatea reducerii programului de lucru de la cinci zile la patru zile pe săptămână, cu reducerea corespunzătoare a salariului, până la remedierea situației care a cauzat reducerea programului, după consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ de la nivelul unității sau a reprezentanților salariaților după caz”, se arată în plan, conform clubferoviar.ro.
Schimbarea nu se va aplica tuturor angajaților, ci doar unei părți, după cum este detaliat. „Aceasta se aplică personalului tehnic-administrativ și cel muncitor (L.CT, IFTE, trafic) care deservesc linii de circulație cu volum al prestației foarte redus, cu excepția secțiilor de circulație magistrale și principale. Inventarierea acestor secții și a numărului de personal aferent se face de către sectorul exploatare”, potrivit sursei citate mai sus.





















