Prețurile producției industriale din România au crescut în aprilie într-un ritm mai alert decât cel înregistrat la nivelul UE.
Atât comparativ cu luna martie, cât și în raport cu aprilie 2018, România a înregistrat creșteri mai mari decât media Uniunii Europene.
Față de martie 2018
Prețurile producției industriale au crescut cu 0,1% la nivelul Uniunii Europene și au stagnat în zona euro, în aprilie comparativ cu martie, informează un comunicat publicat de Eurostat.
În zona euro prețurile au crescut cu 0,2% la bunurile intermediare și cu 0,1% la bunurile de capital și bunurile de folosință îndelungată, au rămas stabile la bunurile de consum și au scăzut cu 0,4% în sectorul energetic. Prețurile în toată industria, cu excepția energiei, au crescut cu 0,1%.
În UE 28, prețurile au crescut cu 0,3% în energie, cu 0,2% la bunurile intermediare și cu 0,1% la bunurile de capital și bunurile de folosință îndelungată, în timp ce au rămas stabile pentru bunurile de consum. Prețurile pe toată industria, cu excepția energiei, au crescut de asemenea cu 0,1%.
Cele mai mari creșteri la prețurile producției industriale s-a înregistrat în Grecia (1,8%), Letonia (1,1%), Spania și Marea Britanie (ambele 0,7%), iar cele mai mari scăderi au intervenit în Estonia (-1,4%), Franța și Italia (-0,7%).
În România, prețurile producției industriale au urcat cu 0,4% în aprilie comparativ cu martie.
Față de aprilie 2017
În aprilie 2018 față de aprilie 2017, prețurile producției industriale au urcat cu 2,0% în zona euro și cu 2,4% în UE 28.
În zona euro au intervenit creșteri de 3,8% în sectorul energetic, de 2,1% la bunurile intermediare, de 1,0% la bunurile de capital, de 0,9% la bunurile de folosință îndelungată și de 0,5% la bunurile de consum. Prețurile pe industrie, exceptând sectorul energetic, au urcat cu 1,3%.
În UE 28, prețurile au crescut cu 5,3% în energie, cu 2,6% la bunurile intermediare, cu 1,0% la bunurile de capital, cu 0,9% la bunurile de folosință îndelungată și cu 0,8% la bunurile de consum. Prețurile pe întreaga industrie, exceptând sectorul energetic, au crescut cu 1,5%.
Cele mai mari creșteri la prețurile producției industrial au fost înregistrate în Estonia (5,6%), Marea Britania (4,7%), Letonia (4,6%), Slovacia (4,3%). Cele mai mari scăderi au intervenit în Irlanda (-1,9%), Cipru (-1,8%), Luxemburg (-1,3%).
În România, creșterea a fost de 4,1% în aprilie 2018 față de aprilie 2017.
Comments are closed.