Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 9,6%, de la 8,8%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an și anticipează o scădere la 3,7% la sfârșitul lui 2026, potrivit datelor prezentate vineri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Rata anuală a inflaţiei calculată pe baza indicelui preţurilor de consum are o traiectorie descendentă cvasicontinuă cu o ajustare amplă în trimestrul III anul viitor, o reducere de 5 puncte procentuale. Când? Atunci când iese din baza de calcul impactul direct al şocurilor pe calea ofertei. Ce mai observăm? Că faţă de prognoza din vară, din raportul de inflaţie precedent, avem o curbă sensibil mai ridicată a inflaţiei.

Ce s-a subestimat în vară? S-a subestimat în primul rând impactul măsurilor administrative, liberalizarea pieţei de energie electrică şi majorarea impozitelor indirecte din trimestrul III, nai ales pe partea de electricitate şi, de asemenea, ca să spun aşa, un impact care e greu de măsurat, al anticipaţiilor inflaţioniste şi care s-a conturat. Este un mediu politic, să îi spunem, şi social destul de tensionat în ţară în această perioadă şi bineînţeles că toate aceste discuţii împing creşterile de preţuri mai sus decât am anticipat noi în lunile de vară”, a spus Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei.

Conform BNR, reintrarea în intervalul ţintei este anticipată în trimestrul I 2027.

Guvernatorul BNR e menţionat că în 2025 avem aproape jumătate din inflaţie determinată de impozitele indirecte, TVA şi accize, energie electrică şi gaze naturale.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAlexandra Păcuraru, revenire spectaculoasă la Realitatea Plus: Cea mai mare dezmăgire a fost George Becali! Care este următoarea mutare a suvernaiștilor – VIDEO/LIVE TEXT
Articolul următorMotivele pentru care tarifele RCA de referință scad pentru unii șoferi, dar cresc pentru alții

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau