Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, pe autostrăzile A1 și A2 sunt impuse mai multe restricții de circulație, în vederea efectuării unor lucrări, astfel:

– pe Autostrada A1 sensul București – Pitești, între kilometrii 22 și 19, prima banda va fi restricționată pentru lucrări de reparații asfaltice, până la data de 15.10.2025, ora 17.00;

– pe Autostrada A2:

  • sensul Constanța – București, la kilometrul 84+750 metri, banda de urgență și prima bandă vor fi restricționate pentru înlocuirea glisierei marginale, până la ora 18.00;
  • sensul Constanța – București, între kilometrii 117+400 metri și 116+400 metri,  prima bandă va fi restricționată pentru lucrări de colmatare rosturi dilatație, până la ora 17.00;
  • sensul Constanța – București, între kilometrii 24 – 20, a doua bandă va fi restricționată progresiv pentru lucrări de aplicare marcaje rutiere, până la ora 17.00.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să circule cu viteză redusă în aceste zone, asigurându-se foarte bine înainte de schimbarea benzii de circulație, semnalizând din timp efectuarea acestei manevre.

Articolul precedentINS: CÂŞTIGUL SALARIAL MEDIU NET A SCĂZUT LA 5.387 LEI, ÎN AUGUST
Articolul următorANAF A LANSAT UN VAL DE CONTROALE ASUPRA CELOR CARE CÂȘTIGĂ DIN INVESTIȚII BURSIERE, ÎN SPECIAL ÎN STRĂINĂTATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau