Ministerul Finanţelor a lansat miercuri a cincea emisiune de titluri de stat Fidelis din 2024. Un espect interesant este că o tranșă a noii emisiuni este dedicată donatorilor de sânge, având scopul de a încuraja acestă atitudine civică și umanitară.
Tranşa dedicată donatorilor de sânge se va aplica pentru titlurile de stat emise în lei, cu scadenţă la un an, având o dobândă de 6,85%. De asemenea, un alt beneficiu oferit donatorilor este scăderea de zece ori a pragului minim de subscriere, de la 5.000 de lei la 500 lei. Vor beneficia de aceste condiţii persoanele care dovedesc că au donat sânge începând cu 1 mai 2024, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.
Pentru ceilalți deponenți, aceștia trebuie să fie persoane fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale şi Alpha Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Scadenţele titlurilor în lei sunt de 1 an şi 5 ani iar dobânzile anuale de 5,85% şi, respectiv, 7%. Pentru titlurile de stat în euro, scadenţele sunt de 1 an şi 5 ani şi dobânzi anuale de 3,95%, respectiv, 5%.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
În procesul de subscriere a titlurilor nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile. De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere, precizează Ministerul Finanţelor.