Guvernele statelor din Uniunea Europeană, Parlamentul și Comisia Europeană au ajuns luni noaptea la un acord referitor la bugetul anului 2020, care crește cheltuielile pentru combaterea schimbărilor climatice, protecția granițelor UE și înființarea propriului sistem de sateliți, transmite Reuters.
Bugetul pentru 2020 este ultimul plan anual de cheltuieli din actualul exercițiu bugetar pe șapte ani, care este egal cu 1% din Produsul Național Brut al blocului comunitar format din 28 de state.
Pentru anul viitor, UE s-a angajat că finanțeze proiecte în valoare de 168,7 miliarde de euro (186,8 miliarde dolari), din care 21% va merge către măsuri de combatere a schimbărilor climatice.
Bugetul aferent anului 2020 prevede 60 de miliarde de euro pentru susținerea fermierilor, pisciculturii și a biodiversității și aproape 59 de miliarde de euro pentru reducerea diferențelor economice și sociale dintre regiunile europene.
Alte aproape 25 de miliarde de euro vor fi alocate pentru susținerea cercetării și inovației în UE, programe de aducație pentru tineri, companii mici și mijlocii și programul satelitar Galileo, care va permite independența UE de sistemul american Global Positioning System (GPS).
O sumă de 14 miliarde de euro va finanța securitatea UE, ajutoarele umanitare și noua gardă europeană pentru frontiere, care va avea 10.000 de angajați operaționali și echipamente proprii pentru gestionarea granițelor externe ale UE.
Următorul buget pe 7 ani al UE va începe din 2021 și se va încheia în 2021. Viitorul buget este negociat dur pentru că nu va mai include Marea Britanie, care este un contributor net important, Londra intenționând să iasă din UE pe 31 ianuarie 2020.
Dacă nu va avea loc un acord până la sfârșitul anului viitor referitor la acoperirea golului de finanțare lăsat de ieșirea Marii Britanii din UE, bugetul pentru 2020 convenit luni va fi folosit și în 2021, până când va fi stabilit noul plan de cheltuieli pe termen lung.