Italia vrea să salveze o bancă de la faliment

banca-popolare-di-bari-2-600x391
Guvernul italian încearcă să salveze de la faliment Banca Popolare di Bari, bancă cu 3.000 de angajați, dar cu un rol important în economia orașului din sudul țării.
Banca Italiei a intervenit la Banca Popolare di Bari și a numit doi administratori speciali temporari care să o gestioneze, până când Guvernul va decide cum să o salveze și să evite falimentul, relatează agenția EFE.
Banca Italiei a anunțat că a dizolvat organismele de conducere ale băncii și i-a numit pe Enrico Ajello și Antonio Blandini administratori speciali, după ce a constatat că banca acumula pierderi enorme în conturi.
Banca centrală italiană a desemnat, de asemenea, un comitet de supraveghere, format din trei experți, care va superviza situația, va pregăti documentația necesară pentru o posibilă recapitalizare și va negocia cu cei care ar putea fi interesați să participe la proiect.
Banca di Bari (sud) a comunicat, la rândul său, că va rămâne operațională.
Premierul italian, Giuseppe Conte, care vineri a spus la Bruxelles că până acum "nu a fost nevoie să se intervină la nicio bancă", a cerut sâmbătă scuze cetățenilor pentru că a mințit și a recunoscut că știa de situație când a făcut acele afirmații, mai scrie EFE.
"La Bruxelles nu am putut să anticipez, la camere, ceea ce se se întâmplă". Le cer scuze cetățenilor, pentru prima dată am omis ceva, dar nu puteam să vorbesc cu piețele financiare deschise", a spus el într-o conferință de presă la Roma.
Nu doar că s-a scuzat, dar Conte a precizat și că Executivul va acționa pentru a evita falimentul, prin intermediul băncii MedioCredito Centrale, care este publică, fiind controlată de Ministerul Economiei, prin agenția de investiții Invitalia.
"'Vor aloca MedioCredito Centrale resursele necesare pentru a interveni, împreună cu fondul interbancar, în recuperarea Banca Popolare di Bari. Vom avea un gen de bancă de investiții a Sudului cu participare publică", a spus el.
Conform cotidianului economic "Il Sole 24 Ore", intenția Executivului este facilitarea unei majorări de capital la MedioCredito pentru a putea participa, împreună cu Fondul Interbancar de Garantare a Depozitelor (FITD) și alți investitori, la salvarea băncii, care are nevoie de o injecție de capital de un miliard de euro.
Dar, pentru ca FITD - care este finanțat de toate băncile italiene - să fie interesat, trebuie în primul rând să existe un plan de afaceri viabil și detaliat, așa cum s-a întâmplat în cazul băncii Carige, la care a intervenit în ianuarie Banca Centrală Europeană, fiind amenințată cu falimentul.
"Guvernul trebuie să intervină pentru a salva Banca Popolare di Bari, așa cum s-a întâmplat în cazul altor companii din țara noastră. Altfel, vor vedea cum se destramă întreaga țesătură economică a orașului și peste 70.000 de familii își vor pierde economiile", a spus primarul din Bari, Antonio Decaro.
Banca italiană, ce are circa 3.000 angajați, abia a început, în ultimele zile, procedurile pentru a-i acuza de proastă gestionare pe un fost director general executiv și o serie de foști directori.
Presa italiană a scris sâmbătă că Parchetul din Bari a deschis o investigație după ce reglementatorul bursier italian (Consob) a anunțat că banca nu a trimis documentele privind balanța sa atunci când i-au fost cerute.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























