Franța vrea să obțină 2 miliarde euro din listarea operatorului de loterie

B9721508880Z.1_20191106224632_000+GJEERQF8T.1-0
Compania care deține monopolul jocurilor de loterie în Franța (Française des Jeux -FDJ) a demarat joi operațiunea de listare publică inițială, care ar putea aduce aproape două miliarde euro la bugetul statului, transmite AFP.
Potrivit prospectului publicat miercuri seara, listarea la bursă a Française des Jeux se va face la un preț cuprins între 16,50 și 19,90 euro pe acțiune, ceea ce evaluează compania la 3,8 miliarde euro. Statul francez, primul acționar la Française des Jeux cu un pachet de 72% din capital, intenționează să își reducă participația la 20%. Prin punerea pe piață a 100 milioane de acțiuni, pe baza intervalului de preț avut în vedere, statul francez ar urma să câștige o sumă cuprinsă între 1,6 și 2 miliarde euro, potrivit calculelor AFP.
"Perioada de subscriere de acțiuni va începe joi și se va încheia marți, 19 noiembrie, ora 20 pentru persoanele fizice", a declarat ministrul Economiei, Bruno Le Maire. Acesta a precizat că până la o treime din acțiunile listate la bursă vor fi rezervate persoanelor fizice. Pentru a-i convinge să investească, micii investitori vor beneficia de mai multe avantaje: o reducere de preț de 2% pentru titlurile pe care le vor achiziționa și de asemenea vor primi o acțiune gratuită la fiecare zece acțiuni cumpărate, dacă le păstrează pentru 18 luni.
Moștenitoarea fostei loterii naționale înființate în 1933, Française des Jeux este una din puținele companii publice franceze cu o stare financiară bună, având în vedere că anul trecut francezii au cheltuit aproape 16 miliarde euro pe jocuri de noroc.
Introducerea la bursă a Française des Jeux, a patra loterie mondială și numărul doi în Europa, este un adevărat test pentru Guvernul de la Paris. Operațiunea intervine într-un context de scădere a cotațiilor bursiere în Europa pe fondul îngrijorării investitorilor cu privire la încetinirea economiei mondiale, Brexit și tensiunile comerciale dintre China și SUA. Dacă operațiunea va avea succes, Française des Jeux ar putea fi urmată și de alte privatizări, precum cea a companiei ADP care gestionează mai multe aeroporturi franceze.
Însă privatizarea Française des Jeux a generat un val de critici, în special în Parlament, unde opoziția critică a denunțat ceea ce a numit o viziune pe termen scurt și o eroare cu grave consecințe asupra sănătății publice, în special cu privire la combaterea dependenței de jocuri de noroc.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























