Guvernul german este pe cale să reducă la jumătate previziunile privind creșterea economică din 2019, a declarat o sursă guvernamentală, citată de Reuters. Cauza principală: recesiunea din sectorul de producție.
Guvernul german, care își va actualiza previziunile săptămâna viitoare, se așteaptă acum ca economia să crească cu 0,5% în acest an. Ultima previziune a guvernului, în ianuarie, a fost pentru o creștere economică de 1% în 2019.
Președintele băncii centrale germane, Jens Weidmann, a declarat vineri, la Washington, că avansul economiei va încetini brusc în acest an, în contextul litigiilor comerciale și incertitudinilor legate de Brexit, care afectează exporturile și activitățile investiționale.
Șeful Bundesbank a vorbit la reuniunea de primăvară a Fondului Monetar Internațional și Băncii Mondiale, potrivit ZF.
Bundesbank estima o creștere de 1,6% până în decembrie, dar Weidmann a spus că noua proiecție a FMI, de 0,8%, pentru 2019, este plauzibilă, potrivit datelor recente.