Previziune Erste: Euro va ajunge în 2019 la 4,8 lei

Analiștii Erste Group estimează că paritatea leu/euro va ajunge, în 2019, în jurul pragului de 4,8, după ce anul acesta a oscilat în jurul valorii medii de 4,65, potrivit
profit.ro
.
Între factorii de risc sunt citați atât contextul economic global, cu predilecție cel din Uniunea Europeană, cât și potențiale dezechilibre ale economiei interne, precum scăderea creșterii economice, pe fondul majorării cheltuielilor.„Episoadele ocazionale de aversiune la risc la nivel global și/sau șocurile domestice vor declanșa probabil o depreciere de 2-3% a leului”, se spune în analiza grupului austriac, citată de profit.ro.În acest context, Erste se așteaptă ca Banca Națională a României să-și reducă intervenția în piață, în condițiile în care reducerea inflației în interiorul țintei de 1,5-3,5% nu-i oferă motive pentru creșterea dobânzii cheie anul viitor de la nivelul curent de 2,5%."Banca centrală nu trebuie să se grăbească cu creșterile de dobândă, mai ales dacă guvernul își va inversa o parte din expansiunea fiscală spre finele anului viitor”, scriu analiștii Erste.Această ultimă parte este însă greu de realizat, pentru ca deficitul este și anul acesta la limita pragului solicitat de UE, de 3% din PIB, iar pentru anul viitor se estimează un nivel asemănător.Analiștii atrag însă atenția că toate aceste estimări pot suferi unele corecții negative. "Creșterea instabilității politice va face consolidarea fiscală dificilă, în condițiile în care partidele sunt într-un permanentă stare de campanie”, notează Erste.
Citește și:
- 12:29 - Leul s-a depreciat ușor în raport cu euro. Cursul anunțat de BNR a urcat la 5,0956 lei
- 16:53 - Băncile din România, obligate să facă transferuri instant în euro, fără comisioane majorate
- 14:59 - Rezervele BNR au atins borna de 80 de miliarde de euro: Cum a început leul luna februarie
- 12:09 - România rămâne ţara cu cea mai mare inflaţie din UE. Austeritatea lui Bolojan a aruncat în aer prețurile
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











