Bursele asiatice, în cădere liberă după seismul de pe Wall Street

asia-burse japonia
Bursele asiatice au înregistrat scăderi pe linie miercuri, după prăbușirea de peste 3% a bursei americane din ziua anterioară. Se așteaptă ca și bursele din Europa să deschidă pe minus. Explicația pentru cutremurul de pe piețele financiare constă în scaderea drastică a randamentelor pe termen lung ale Trezoreriei SUA, care a alimentat noi îngrijorări ale investitorilor cu privire la o recesiune economică globală.Potrivit Reuters, este de așteptat ca acțiunile europene să se deschidă în scădere miercuri: FTSE din Marea Britanie pierde 0,9%, DAX Germania pornește cu un minus de 1,2%, iar indicele CAC din Franța are un start negative de 1%.Temerile legate de slăbirea creșterii economice globale sunt dublate de îndoielile tot mai mari că Washingtonul și Beijingul vor putea încheia un acord comercial substanțial în perioada de armistițiu de o lună convenită de liderii celor două state la summitul din Argentina.Indicere MSCI pentru Asia-Pacific a pierdut 1.5 procente, în timp ce bursa japoneză Nikkei a pierdut 0,5%. Scăderi au înregistrat și Indicele Shanghai - minus de 0,6%, precum și bursa australiană - minus 0,8%.
Citește și:
- 08:52 - Zi decisivă pentru economie: INS publică noile date despre inflație și PIB
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














