OMV Petrom a anunţat, la finalul anului trecut, după 17 ani de așteptare, finalizarea majorării capitalului social, la 6,2 miliarde de lei. Compania şi-a majorat capitalul cu 566 de milioane lei, dar din suma totală, 120,6 milioane de lei reprezintă aportul statului român, prin Ministerul Energiei. A fost marcată, astfel, prima operaţiune de majorare a numărului de acţiuni din ultimii 17 ani în cadrul OMV Petrom, dar şi ultima majorare de capital social cu terenuri conform contractului de privatizare din 2004.

Majorarea de capital cu terenurile statului la OMV Petrom, ar fi trebuit realizată, însă, de mulţi ani. Statul a așteptat ca OMV să obţină toate certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. În octombrie 2016 OMV Petrom mai avea de obţinut CADP-uri doar pe 0,7% din totalul terenurilor. Potrivit contractului, majorarea capitalului cu terenurile statului se va face în termen de trei luni de la data la care OMV Petrom notifică statul român că au fost obţinute toate CADP-urile.

Între 2007 și 2013, Curtea de Conturi a făcut 5 controale pentru clarificarea situaţiei terenurilor. Tot Curtea a raportat, de mai multe ori, că obligaţia de majorare a capitalului social cu terenurile la Petrom nu a fost îndeplinită.

În 2014 și 2015 s-au purtat negocieri serioase cu societatea, referitor la prețul la care să se facă majorarea. Interesul statului consta în faptul că, în funcție de valoarea terenurilor aportate, compania austriacă și restul acționarilor trebuia să contribuie cu bani cash pentru a-și menține deținerea la Petrom, în caz contrar, cota statului român urca.

În 2015, autorităţile noastre au înaintat un ultimatum companiei austriece. La acea vreme, OMV era dispusă să vină la majorarea capitalului “Petrom” cu 12,7 milioane de dolari, pentru a-şi păstra deţinerea de 51% în Petrom, în timp ce statul calculase suma la 50 de milioane de euro.

La finalul lui 2018, Ministerului Energiei explica faptul că, potrivit legii, majorările de capital social cu privire la terenurile în curs de clarificare trebuie făcute astfel:

a) cu privire la o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de hectare din terenurile în curs de clarificare, în termen de un an de la data finalizării;
b) cu privire la toate celelalte terenuri în curs de clarificare, în termen de trei luni de la data la care societatea notifică vânzătorului că au fost obţinute toate certificatele de atestare a dreptului de proprietate.

În variantele discutate între autorităţile noastre şi OMV, suma cu care austriecii ar fi trebuit să participe la majorare, pentru a-şi păstra participaţia de 51%, varia între 9,34 milioane de euro şi 598 milioane de euro! În final, compania şi-a majorat capitalul cu 566 de milioane lei. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentDemers fără precendent al unui jurnalist. Anca Alexandrescu se duce la Parchetul General cu actele privatizării Petrom și cu raportul Curții de Conturi
Articolul următorPrivatizarea Petrom. Noi dezvăluiri. OMV NU a venit în România în 2004, ci în 2002

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau