Fonduri europene pentru 11 troleibuze electrice, la Târgu Jiu

Fonduri europene pentru 11 troleibuze electrice, la Târgu Jiu
Valoarea acestui prim proiect este de 49.130.757 milioane de lei
Contractul pentru achiziția primelor 11 troleibuze a fost semnat, marți, la Târgu Jiu, primarul Marcel Romanescu anunțând că o parte dintre noile mijloace de transport va ajunge în oraș chiar anul acesta.
Proiectul este unul cu finanțare europeană și, a spus edilul, este în lucru și documentația pentru alte nouă troleibuze, cât mai prevede proiectul.
„Am semnat astăzi contractul cu firma SOLARIS pentru primele 11 troleibuze achiziționate prin unul dintre cele două proiecte pe fonduri europene dedicate modernizării transportului în comun. Anul acesta vom și primi o mare parte dintre noile mijloace de transport în comun. Curând vom avea finalizată documentația pentru celelalte nouă troleibuze prevăzute în acest proiect, urmând ca ulterior să implementăm și al doilea proiect care, pe lângă alte 15 mijloace de transport, prevede modernizarea infrastructurii și a bazei TRANSLOC”, a precizat Romanescu.
Valoarea acestui prim proiect este de 49.130.757 milioane de lei (aproximativ 12 milioane de euro) din care municipalitatea cofinanțează cu 2%, adică 982.615,14 lei.
Sursa: Realitatea de Gorj
Citește și:
- 15:42 - Lovitură pentru bucureșteni de la 1 iulie 2026. Călătoria cu metorul se va scumpi
- 16:01 - Avertisment: „Programul SAFE riscă să intre în blocaj!”. Europarlamentar AUR: „A devenit nesigur!”
- 14:31 - România pierde sute de milioane de euro din PNRR. Politicienii aruncă vina de la unul la altul
- 09:14 - Cine este vinovat pentru prețul mare al alimentelor? Transportul rutier are un impact mic în coșul de cumpărături
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














