Liderul Eurogrupului, ministrul de finanţe portughez Mario Centeno, şi-a exprimat speranţa că guvernul italian va putea să-i prezinte Uniunii Europene un proiect de buget revizuit şi a atras atenţia că Italia trebuie să fie tratată ca orice altă ţară.

 

”Regulile Pactului de Creştere şi Stabilitate se aplică tuturor. Sper că guvernul italian va fi capabil să îşi revizuiască proiectul de buget”, a spus Mario Centeno într-o declaraţie pentru cotidianul german Suddeutsche Zeitung.

O sursă din executivul italian a afirmat vineri că actuala coaliţie guvernamentală de la Roma intenţionează să trimită miercuri (12 decembrie) Comisiei Europene o variantă revizuită a proiectului bugetului său.

La 21 noiembrie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget al Italiei, o decizie care deschide calea către un proces de sancţiuni din partea UE – cunoscut drept procedura de deficit excesiv – contra Romei.

Disputa dintre Comisie şi Italia datează de mai multe luni. Guvernul populist italian susţine un buget care include cheltuieli masive şi despre care susţine că va avea un deficit de 2,4% din PIB în 2019.

În cazul lansării unei proceduri de sancţionare, situaţia financiară a Italiei ar face obiectul unei monitorizări mai stricte din partea UE, potrivit Reuters. Dacă şi în acel caz nu se va conforma, Italia ar putea fi nevoită să plătească amenzi substanţiale.

Italia are deja a doua cea mai mare datorie publică din UE, 131% din PIB, iar alte state din zona euro se tem că noi împrumuturi ar putea declanşa o criză a datoriilor similară cu cea care a izbucnit în Grecia în 2010. Premierul italian Giuseppe Conte a respins însă această posibilitate, subliniind că fundamentele economiei Italiei sunt solide şi nu se compară cu cele ale Greciei.

Articolul precedentMoştenitoarea Huawei îşi află azi sentinţa. Canada, ameninţată dur de China
Articolul următorCarlos Ghosn, fostul şef Nissan, ar putea fi arestat din nou