Efect de domino al Ordonanței 114. Economia, pe marginea prăpastiei

taxa lacomie
Ordonanța 114 produce un efect de domino în economie. Taxele prevăzute de acest act afectează în mod brutal sectoare esențiale ale economiei: energia, telecomunicațiile, piața financiar-bancară și de capital.
Ordonanța riscă să împingă economia României într-o criză profundă, atrag atenția patronatele. Sunt deja sistate investiții importante și vor apărea scumpiri în lanț.
La două luni de la adoptarea ordonanței 114, consecințele în economie sunt deja vizibile. Leul s-a devalorizat puternic. EURO a crescut de la 4,65 la peste 4,7 lei, iar previziunile sunt alarmante.
"Cursul de schimb, am văzut volabilitatera pietei, în următoarele 12 luni va fi de 4,85-4,9 de lei", spune Adrian Codîrlașu, președinte Asociația Investitorilor.
Un alt efect al taxei pe lăcomie este reprezentat și de pierderile de 8,42 de miliarde de lei înregistrate de companiile listate pe bursă.
Societățile afectate de ordonanță au anunțat că reduc drastic investițiile.
Efecte în domeniul energetic. Scumpiri în lanț
Conducerea Electrica, de exemplu, spune că anul acesta investițiile vor fi mai puține cu o treime față de 2018. Asta pentru că profitul estimat pe 2019 va fi mai mic cu aproape 40 de milioane de lei.
Drept consecință, Electrica a anunțat deja majorarea tarifelor energiei electrice pentru consumatorii industriali, ceea ce înseamnă că se vor scumpi aproape toate produsele.
Analiștii atrag atenția că independența energetică a României va fi în pericol, pentru că importăm electricitate, deși avem resursele necesare pentru a exporta.
La fel se întâmplă și cu gazele pentru că o parte din proiectele de exploatare si explorare vor fi oprite.
Credite mai scumpe
O altă problemă sunt creditele care au devenit mai scumpe și sunt acordate mult mai greu. În lipsa finanțărilor, afacerile mici vor avea de suferit și se vor dezvolta mai greu.
Alte consecinte ale ordonanței ar putea fi anularea investițiilor 5G și posibilitatea retragerii fondurilor care administrează pilonul doi de pensii.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























