Profit & Loss· 3 min citire

Ce anunț a făcut Teodorovici după ce a prezidat ședința Ecofin

eugen-teodorovici4--48900_08648900

eugen-teodorovici4--48900_08648900

Scris de Razvan Ilie Publicat: 12 feb. 2019, 19:29

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezidat marți a doua reuniune a Ecofin.

 

Pachetul privind sistemul european de supraveghere financiară a obținut o poziție comună din partea Consiliului UE pentru afaceri Economice și Financiare, întregul pachet se află la nivel de Parlament, iar discuțiile ar putea începe miercuri, în Trialog, a declarat, pentru Agerpres, ministrul finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, care a prezidat marți a doua reuniune a Ecofin.

"A fost discuția vis-a-vis de pachetul privind sistemul de supraveghere la nivel european, supravegherea financiară, desigur, situația economică la nivel european. Referitor la partea de supraveghere financiară, aici, după cum știți, la prima noastră ședință, a Ecofin, am decis în Consiliu să împărțim, dacă se poate spune așa, cele două pachete. Primul, legat de spălarea banilor, a fost trimis, desigur în baza unui consens, către Parlamentul European, pentru Trialog. S-a cerut un astfel de accept, o astfel de poziție comună din partea Consiliului. Și astăzi putem spune că întregul pachet privind supravegherea financiară se află la nivel de Parlament și discuțiile, dacă nu mă înșel, vor începe chiar mâine, în Trialog. De asemenea a fost propunerea, comunicarea Comisiei referitor la taxare, la modul în care se iau deciziile vis-a-vis de taxare la nivel european. Aici au fost păreri împărțite din partea celor prezenți, din partea colegilor miniștri de finanțe. Este oricum un subiect asupra căruia știți foarte bine că doar Consiliul European poate să decidă, dar asupra căruia vom mai avea alte runde de discuții. Și aici s-a pus în discuție trecerea de la sistemul de astăzi (...) la un alt sistem pe care comisia îl vede mult mai eficient, deci majoritatea calificată. Și aici, cum spuneam, discuția va continua. Este un subiect desigur sensibil și aici vor fi cu siguranță multe runde de discuții", a explicat Teodorovici.

Potrivit acestuia, un alt subiect abordat a fost cel legat de descărcarea bugetară pentru anul 2017 și aprobarea liniilor directoare pentru bugetul anului următor.

"Desigur, a fost și propunerea din partea colegului olandez în ceea ce privește prezentarea unei propuneri privind impozitarea vis-a-vis de sectorul de aviație. Aici a fost doar o prezentare, au fost spuse punctele de vedere din partea miniștrilor dar, la fel, un subiect asupra căruia și la nivel de Comisie și noi, ca Președinție, vom mai avea cu siguranță multe discuții în consilii. Cam în mare astea au fost subiectele. Oricum, următoarele două reuniuni ale Ecofin - martie și cea de la București, vor fi cu siguranță cu o agendă foarte încărcată, pentru că subiectele sunt foarte multe și știți foarte bine că România și-a asumat o abordare foarte ambițioasă, foarte, să zic așa, puțin așa pragmatică și, până acum cel puțin, situația arată că ne-am atins acest obiectiv și vom continua să derulăm toate discuțiile, pe toate dosarele aflate în discuție. Știți foarte bine, sunt aproape 200 de dosare aflate într-o fază sau alta, fie în Consiliu fie în Parlament, asupra cărora vom avea discuții. Încercăm să le închidem cât mai curând", a mai spus ministrul Finanțelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Profit & Loss