Studiu: În ce județe se încasează cele mai mari salarii medii

salariu
Cel mai mare salariu mediu net îl încasează bucureștenii, 2.723 lei pe lună, depășindu-l cu 36% pe cel care li se plătește gorjenilor, care au în medie 2.006 lei, conform studiului efectuat de Paylab.ro, comparatorul salarial lansat de eJobs.
După București, în ierarhia salariilor medii urmează județele Cluj și Timiș.
Salariul rămâne, și în 2018, principalul criteriu în funcție de care românii își aleg cariera, angajatorul și orașul în care vor să locuiască și să lucreze. Media salarială, la nivel național, crește proporțional cu numărul de angajatori existenți în fiecare oraș, cu industria din care fac parte, dar și cu amploarea acestora, potrivi raportului.
”Veniturile medii ale angajaților din București depășesc cu aproape 100 de lei, lunar, salariul mediu net pe economie, care, la finalul lunii septembrie, ajungea la 2.688 de lei, conform datelor Institutului Național de Statistică”, potrivit raportului.
Următorii în topul celor mai bine plătiți angajați din România sunt cei din Cluj, care încasează lunar, în medie, 2.664 de lei. La scurtă distanță de aceștia se află angajații din Timiș, care raportează o medie a veniturilor de 2.656 de lei.
”Județele mai mici din vestul și centrul țării vin din urmă cu un plafon salarial similar și mult apropiat de cel din județele mai mari. Astfel, în Alba, media salarială este de 2.591 de lei pe lună, în Harghita 2.539 de lei, iar în Brașov și Sibiu de 2.513 lei”, se arată în comunicat.
Directorul general al eJobs România, Bogdan Badea, a spus că nu este o surpriză că în București, Cluj și Timișoara sunt cele mai mari salarii din România.
”Aici își desfășoară activitatea cele mai mari companii, locale și multinaționale, toate sunt centre universitare importante, iar bazinul de candidați este uriaș. Cu toate acestea, este interesant faptul că județe precum Harghita sau Alba au reușit să detroneze zone care, aparent, au un potențial mai mare, precum Iași sau Constanța”, a declarat Bogdan Badea.
Potrivit Paylab.ro, salariul mediu pentru Iași este de 2.394 de lei, iar pentru Constanța de 2.203 lei.
La celălalt pol, al județelor cu cele mai mici salarii din țară, pe primul loc se află Gorjul, cu o medie de 2.006 lei.
”Angajații din Vrancea sunt următorii cel mai prost plătiți din România, cu încasări lunare medii de 2.031 de lei, fiind urmați de cei din Mehedinți și Buzău – 2.093, respectiv 2.094. În topul județelelor cu salarii mici mai intră și Vasluiul și Călărașiul, unde depășește ușor pragul de 2.100 de lei”, se arată în comunicat.
La nivel de industrii, cele mai mari salarii sunt oferite în IT și telecomunicații, banking sau asigurări și fonduri de pensii. La celălalt capăt al topului, se află industrii precum HoReCa, industria textilă sau cea alimentară.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























