Transgaz, noi detalii despre investigația Consiliului Concurenței

df200b5212f5848e412cf6aafe1af893-1063x560-00-86
Transgaz cumpără servicii juridice pentru a reduce riscul unei soluții nefavorabile, chiar unei posibile amenzi, ca urmare a investigației realizate de Consiliul Concurenței.
Investigația Consiliului Concurenței privind contractele încheiate de Transgaz se referă la proceduri de atribuire care au avut loc în perioada 2009-2011, iar, în prezent, toate licitațiile sunt organizate online, pe Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice - SICAP, potrivit unui comunicat al companiei de transport al gazelor, remis, duminică.
SNTGN Transgaz SA informează asupra faptului că, potrivit Convocatorului ședinței Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor (AGEA) ce va avea loc pe 10 februarie 2019, societatea supune aprobării achiziționarea de servicii de consultanță, asistență și reprezentare juridică de specialitate în probleme de dreptul concurenței, legislație și proceduri europene incidente, care să apere interesele companiei și să minimizeze riscul unei soluții nefavorabile din Raportul investigației realizate de Consiliul Concurenței.
"Subliniem faptul că această investigație se referă la acțiuni vizând modul în care s-au derulat proceduri de atribuire a unor contracte de achiziție de lucrări derulate de Transgaz în perioada 2009-2011, deci înainte de înainte de implementarea managementului privat la Transgaz, conform prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare și că nu există investigații ale Consiliului Concurenței cu privire la licitații organizate de Transgaz în ultimii ani", se arată în comunicat.
Potrivit comunicatului, SNTGN Transgaz SA, companie cu guvernanță corporativă, listată la Bursa de Valori București, are implementat Planul de integritate, conform cu cerințele Strategiei Naționale Anticorupție.
"Societatea acordă o importanță deosebită administrării eficace și responsabile a tuturor resurselor angajate. Transgaz a răspuns întotdeauna cu promptitudine tuturor solicitărilor formulate de Consiliul Concurenței în ceea ce privește modul de organizare a licitațiilor. SNTGN Transgaz SA, în calitate de entitate contractantă, conform Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, publică in Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice, SICAP, (fost SEAP), la adresa www.e-licitatie.ro, anunțuri de participare, care au atașată întreaga documentație de atribuire in vederea elaborării și depunerii ofertelor", mai spun oficialii Transgaz.
Astfel, prin intermediul SICAP se asigură oricărui operator economic interesat, accesul direct, nerestricționat și deplin, prin mijloace electronice, la conținutul documentației de atribuire.
"Procedurile de atribuire a contractelor sectoriale se desfășoară integral online, cu depunerea ofertelor și a solicitărilor de clarificări în SICAP, ceea ce garantează transparența totală a întregului proces de achiziție. Considerăm că pentru corecta și completa informare a tuturor părților interesate de activitatea companiei, aceste precizări sunt foarte importante", potrivit comunicatului.
Transgaz riscă o amendă de aproximativ 4% din cifra de afaceri de la Consiliul Concurenței, iar acționarii au fost convocați pe 10 februarie pentru a aproba achiziția unor servicii juridice și de reprezentare a companiei în această speță.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























