Ministrul Energiei, reacție la "bomba anului". Ce spune după ce americanii i-ar putea lăsa pe ruși să scoată gazele de la Marea Neagră

bulgaria_black_sea
Bomba anului 2020 în sectorul energiei a fost lansată luni seara: surse spun că americanii de la ExxonMobil discută cu compania rusă Lukoil despre vânzarea participației de 50% deținută de compania americană în proiectul Neptun Deep pentru exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră.
Transferul licenței pe care o deține ExxonMobil pentru perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră ar trebui făcut prin hotărâre de Guvern, recomandă ministrul Economiei și Energiei, Virgil Popescu, într-o postare pe Facebook.
Aceasta după ce, luni, surse din sectorul energetic au declarat, pentru Agerpres, că ExxonMobil negociază cu Lukoil și PGNiG vânzarea participației din perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră.
"Am declarat public, în repetate rânduri, că o prioritate a mandatului meu e ca exploatările din Marea Neagră să se realizeze, în cel mai scurt timp. Aceste exploatări reprezintă și o consolidare a securității naționale, nu doar o dezvoltare economică. Mi-aș dori ca Exxon să continue operațiunile în România. În cazul în care din motive interne doresc să plece, le recomand să respecte legislația românească pe care au folosit-o când au intrat, adică HG pentru transferul de licență", a scris Popescu pe rețeaua de socializare.
De asemenea, el și-a exprimat dorința ca Romgaz, companie a statului român, să fie parte din viitorul consorțiu care va exploata acest perimetru.
"Operațiunile de la Marea Neagră reprezintă o chestiune de securitate națională și recomand ca nimeni să nu ne pună la încercare cu acest lucru", a subliniat ministrul.
Americanii de la ExxonMobil negociază cu rușii de la Lukoil și cu polonezii de la PGNiG vânzarea participației de 50% din perimetrul petrolifer Neptun Deep din Marea Neagră, au declarat, luni, pentru AGERPRES, surse din sectorul energetic.
"Exxon se află în discuții cu cele două companii. Discuțiile cu Lukoil sunt mai avansate", au precizat sursele menționate.
Pe 19 noiembrie, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz, declara pentru AGERPRES că societatea analizează posibilitatea de a prelua o participație de 15-20% din proiectul Neptun din Marea Neagră, după ce consultantul care se ocupa de exitul Exxon din România a contactat producătorul român de gaze pentru începerea negocierilor.
"Trebuie să analizăm primele documente. Ne-am gândit, din punctul nostru de vedere, că ar fi bine să preluăm o participație de 15-20%. Avem capacitatea de a finanța această preluare din surse proprii, din surse atrase și făcând un mix din cele două", a susținut oficialul Romgaz.
Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, afirma în acele zile că Romgaz ar trebui să analizeze oportunitatea de a prelua participația ExxonMobil în proiectul Neptun din Marea Neagră, în cazul în care americanii se vor retrage.
"O să am o discuție săptămâna viitoare cu Romgaz separat, să fie mai activ în piață, mai activ în Marea Neagră. Că tot există zvonuri privind retragerea Exxon, mi-aș dori ca Romgaz să analizeze oportunitatea și să încerce să intre în acest consorțiu. Cred că a venit momentul ca societățile românești viabile, așa cum este Romgaz, să facă acest pas. Spun acest lucru acum pentru prima dată: îmi doresc ca Romgaz să intre în proiectul din Marea Neagră", a spus ministrul, în data de 15 noiembrie, la conferința Focus Energetic.
ExxonMobil și OMV Petrom explorează zăcământul de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, estimat la 42-84 de miliarde de metri cubi de gaze. Cele două companii au participații egale în proiect, iar decizia finală de investiții pentru extracția resurselor nu a fost încă luată.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























