Când este gata gazoductul Nord Stream2, care duce direct gazele rușilor în Germania

23-11-2016_nord_stream_2
Germania se așteaptă ca gazoductul Nord Stream 2 să fie gata în a doua jumătate a anului următor.
Germania se așteaptă ca gazoductul Nord Stream 2 să fie gata în a doua jumătate a anului următor, în pofida sancțiunilor americane care au determinat una dintre companiile implicate în acest proiect să oprească lucrările, a declarat luni un înalt oficial de la Berlin, transmite Bloomberg.
Președintele american Donald Trump a promulgat vineri legea ce impune sancțiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2. Imediat, firma elvețiano-olandeză Allseas, principalul subcontractor al consorțiului Nord Stream 2 AG, a suspendat activitățile care vizau amplasarea de conducte pe ultimul tronson al gazoductului.
Decizia celor de la Allseas va provoca întârzieri și va majora costurile proiectului însă chiar și așa gazoductul va fi finalizat în a doua jumătate a lui 2020, a declarat luni Peter Beyer, coordonatorul politicii transatlantice a Germaniei, într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk.
Decizia lui Donald Trump nu a fost o surpriză, dar sancțiunile sunt "complet de neînțeles", având în vedere recentul acord convenit de Rusia și Ucraina cu privire la tranzitul gazelor naturale, și, de asemenea, faptul că "acesta nu este un mod prin care să te porți cu prietenii", a spus Peter Beyer. Acesta a adăugat că Germania "se aștepta la mai multă înțelegere din partea prietenilor americani".
Grupul rus Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom și un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV și Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream 2, ce presupune construcția a încă două conducte pe lângă cele două deja existente.
Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.
Trump a criticat Germania pentru că nu face mai mult pentru a-și diversifica importurile energetice, în timp ce cancelarul german Angela Merkel susține că Nord Stream 2 este un proiect crucial pentru a asigura securitatea energetică.
Peter Beyer a spus și el luni că SUA încearcă să își promoveze exporturile de gaze naturale lichefiate spre Europa, iar gazele mai scumpe ar duce la majorarea prețurilor pentru consumatorii germani.
Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiție de 11 miliarde de dolari, finanțată jumătate de Gazprom și jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper și Shell).
Conducta Nord Stream 2 era preconizată să devină operațională la finele lui 2019, cu toate acestea numeroase obstacole au împiedicat până acum finalizarea proiectului. Abia la sfârșitul lunii octombrie s-a obținut acordul din partea guvernului danez pentru ca gazoductul să îi traverseze apele. Acest aspect, alături de sancțiunile SUA, riscă destul de mult întârzierea punerii în funcțiune a gazoductului, prevăzută inițial pentru sfârșitul acestui an.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























