Producătorul chinez de telefoane Huawei Technologies și-a sancționat doi angajați care au trimis mesaje de Anul Nou pe contul oficial de Twitter al companiei de pe telefoane iPhone, produse de rivalul american Apple.
De Anul Nou, pe contul de Twitter al Huawei au fost publicate două urări 'Happy #2019' prin mesaje trimise 'via Twitter for iPhone'.
Mesajele au fost eliminate rapid de pe contul de Twitter al Huawei, dar cu toate acestea capturi de pe ecran s-au răspândit rapid prin social media, arată un document intern consultat de Reuters.
Este vorba de o gafă jenantă pentru cel mai mare producător chinez de echipamente de telecomunicații, care în 2018 a devansat Apple, devenind al doilea mare producător mondial de smartphone. În plus, directorul financiar de la Huawei, Meng Wanzhou este reținută în Canada și riscă să fie extrădată în SUA pentru acuzațiile de fraudă bancară.
Într-un document intern al Huawei, datat 3 ianuarie și consultat de Reuters, vice-președintele Chen Lifang subliniază că acest "incident a provocat pagube brandului Huawei". Compania chineză i-a retrogradat cu o treaptă pe cei doi angajați responsabili de aceste mesaje, iar salariile lor lunare au fost reduse cu 5.000 de yuani (728,27 dolari).
Twitter, la fel ca și alte servicii străine de mesagerie precum cele ale Facebook Inc și Alphabet Inc, este blocat în China, unde Internetul este cenzurat, potrivit Agerpres. Pentru a avea acces la Twitter, utilizatorii chinezi au nevoie de o conexiune de tip virtual private network (VPN).
Aceasta nu este prima dată când un produs Apple a creat o situație penibilă. Anul trecut, Hu Xijin, editorul șef al cotidianului naționalist Global Times, a fost ironizat în mediul online după ce a utilizat un iPhone pentru a-și exprima sprijinul pentru producătorii chinezi de telefoane Huawei și ZTE.