Autoturismele rulate cu volan pe dreapta, importate de obicei din Regatul Unit al Marii Britanii nu mai pot fi înmatriculate în România, în contextul Brexit, arată Registrului Auto Român (RAR). Măsura nu are însă efect asupra autoturismelor de acest tip aflate deja în circulație.

„Subliniem că pentru aceste vehicule postul de conducere trebuie să fie situat pe partea stângă în raport cu planul median longitudinal al autovehiculului, iar norma de poluare minimă trebuie să fie Euro 3 sau Euro III, după caz”, arată Registrul Auto Român.

Practic, singura modalitate de mai putea inmatricula un autoturism cu volanul pe dreaptă, este mutarea comenzilor pe partea stângă, un demers extrem de costisitor. Potrivit pieseauto.ro, valoarea unei astfel de modificări variază între 500 și 5.000 de euro.

Pe de altă parte, însă, măsura nu afectează circulația autoturismelor de acest tip deja înmatriculate. „Vanzarea si transcrierea dreptului de proprietate, daca autovehiculul este deja inmatriculat in Romania, nu impune prezentarea respectivului autovehicul la RAR, ci doar la DRPCIV. In acest moment, legislatia din România nu prevede interdicții pentru vehiculele deja inmatriculate,” a precizat RAR.

Până acum, 120.000 de maşini cu volan pe dreapta sunt înmatriculate în România.

 

Articolul precedentRezervele valutare ale BNR au urcat la 37,379 miliarde de euro, la finele lunii decembrie
Articolul următorRestructurări în 2021. Companiile de stat riscă să nu mai primească bani. Cîțu: „Să vină cu un plan de reformă”