Datoria guvernamentală, 37,15 din PIB, la finele lunii noiembrie 2019

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) totaliza la finele lunii noiembrie a anului trecut 366,438 miliarde de lei, respectiv 37,1% din PIB, conform datelor centralizate de Ministerul Finanţelor Publice.

Din aceasta, suma de 11,964 miliarde de lei reprezenta datoria pe termen scurt şi restul pe termen mediu şi lung.

Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 307,323 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat.

Datoria administraţiei publice centrale se ridica la 352,125 miliarde de lei, din care 340,181 miliarde de lei pe termen mediu şi lung, cea mai mare parte fiind în lei (173,266 miliarde de lei) şi euro (147,299 miliarde de lei, echivalent).