Teodorovici vine cu explicații la proiectul "închisoare pentru datornici"

anunt-teodorovici-despre
Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, care este și senator PSD, a revenit cu lămuriri în cazul proiectului pe care l-a depus la Senat pe zona evaziunii fiscale.
Prevederea care a atras atenția tuturor se referă la un articol care spune: „Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 6 ani reținerea și neplata, încasarea și neplata, ori, după caz, nereținerea sau neîncasarea, în cel mult 30 zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, a impozitelor și/sau contribuțiilor prevăzute în anexa la prezenta lege”.
Aflat la Parlament, jurnalișii au cerut lămuriri cu privire la acest proiect, mai ales că termenul de 30 de zile este prea scurt.
Propunerea legislativă privind aplicarea unei pedepse cu închisoare de la 1 la 6 ani pentru reținerea și neplata la timp a impozitelor și contribuțiilor la bugetul de stat se aplică tuturor firmelor din România, indiferent că sunt private sau publice, și va salva mii de companii "de prevederea penală", a declarat luni inițiatorul acestui proiect, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
"Probabil că astăzi o să punem public situația cu miile de companii pentru care, în anii trecuți, ANAF, pentru sume derizorii, făcea dosarele penale, pentru că asta este legea astăzi și atunci această prevedere, odată trecută de Parlament și promulgată de președintele României și în Monitorul Oficial aflată, duce la tratarea acelor companii după noua lege, fiind favorabilă. Deci salvăm mii de companii de prevederea penală prin această lege. Mai mult, sunt câteva plafoane acolo, sub 100.000 de euro, sub care suma respectivă nu mai reprezintă motiv de aplicare a unei prevederi penale", a precizat Teodorovici, la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că lipsa unei culturi financiare este cea care a dus la o serie de interpretări ale acestui proiect de lege.
"Care este situația în care o firmă intră în această situație. Trebuie să fie trei condiții cumulativ îndeplinite: să se dovedească foarte clar că sumele existau la momentul la care era obligația de plată către stat, că nu s-a făcut transferul către buget cu rea-voință și încă o altă astfel de prevedere. Cu alte cuvinte, am auzit și eu astfel de situații, că dacă o firmă are de încasat de la terți, inclusiv zona publică, fie TVA de rambursat, fie o factură de plătit la vreo primărie sau de la vreun minister. Aceste situații nu sunt situații care să ducă la aplicarea acestei legi, pentru că este culpa acelei companii pentru că nu a transferat la bugetul de stat acele sume, contribuțiile, mă refer la partea socială și la partea de sănătate. Mai mult, se pot compensa. Dacă statul are de plătit o sumă unei firme, iar firma vine la scadență și trebuie să plătească acele contribuții la bugetul de stat, atunci se poate și compensa. Deci nu văd niciun fel de problemă. Sunt doar probleme false, pe care unii habarniști care ne-au învățat cu această abordare tot încearcă să o inducă în rândul populației sau a mediului de afaceri", a susținut Teodorovici.
El a adăugat că angajații care sunt plătiți pe drepturi de autor nu au niciun fel de problemă dacă fac dovada că motivul neplății este unul obiectiv, menționând că această lege protejează atât angajații, cât și angajatorii și bugetul de stat.
"Dacă fac dovada că motivul neplății este unul obiectiv, nu e niciun fel de problemă. Adică ANAF are de încasat anumite obligații de plată din partea unui terț pentru care au prestat, orice prin care se face dovada că veniturile există, dar nu sunt încasate. Angajatul, prin aceste prevederi legale, este protejat, în ce sens? Nu mai sunt în aceeași situație în care un angajat, după ani de zile de muncă, se poate trezi cu o pensie mai mică decât ar fi meritat, pentru că angajatorul nu a transferat către bugetul de sănătate și la partea socială obligațiile conform legii. Această prevedere protejează și angajații și angajatorul și bugetul de stat", a explicat Teodorovici.
În context, el a mai precizat că prevederile din proiect privind aplicarea unei pedepse neprivative de libertate "nu sunt atributul Ministerului Finanțelor", pentru că acesta nu face politica penală, și a menționat că în cazul în care compania în cauză are dificultăți la plată în cele 30 de zile pe care le are la dispoziție poate cere ANAF o eșalonare, dar poate face acest lucru numai dacă poate dovedi clar că nu este o rea-credință.
"Acele perioade de pedeapsă nu sunt atributul Ministerului de Finanțe. Politica Penală nu o face Ministerul Finanțelor, noi am pus în acord o lege existentă, ca urmare a deciziei CCR, cu un Cod Penal, aflat astăzi în vigoare. Nimic altceva. Dacă în cele 30 de zile sunt dificultăți la plată, se poate solicita ANAF - este astăzi prevedere legală - o eșalonare pentru orice fel de situație pe care un contribuabil persoană juridică o dă. Deci nu intră sub această lege acele situații prin care se poate dovedi foarte clar că nu este o rea-credință. Este o lege care ajută mediul de afaceri. Poate zeci de companii sau de dosare făcute în anii trecuți de către ANAF, care sunt în anumite faze procesuale și dacă nu au ajuns la primul termen pe fond se pot trata după noua lege. Practic, nu se mai pune în discuție de a se duce în închisoare", a conchis Teodorovici.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News


























