Semnal sumbru de la reprezentanții fondurilor de pensii private! Pensia de la stat nu va mai asigura un venit decent în următorii ani, iar contribuțiile de la piloanele de pensii private sunt esențiale. Dacă acum pensia e de aproximativ 47% din venit, pragul va scădea până la 30%. Jurnalistul Realitatea Plus Alexandra Nistorescu a analizat cifrele.
Dacă acum, în momentul în care se pensionează, oamenii primesc un venit ce reprezintă, în medie, 47% din ultimul salariu, peste 10 ani acest procent ar putea scădea la doar 30–35% din ultimul venit, arată Realitatea Plus.
Estimarea vine din partea reprezentanților fondurilor de pensii administrate privat, care atrag atenția că pensia de la pilonul 1, adică cea de stat, ar putea să nu asigure un trai decent. Tocmai de aceea susțin că e nevoie ca românii să contribuie la pilonul de pensii private.
În prezent, pilonul 2 este obligatoriu, iar contribuția este de 4,75% din venit, însă de anul viitor oamenii vor putea retrage banii în momentul în care se pensionează, după anumite reguli, așa cum știm că au fost adoptate prin acea lege privind plata pensiilor private: concret, 30% din suma strânsă și restul banilor ulterior.