Piața de capital· 2 min citire

Vânzările auto din România, împotriva trendului din Europa

car

car

Scris de Razvan Ilie Publicat: 17 apr. 2019, 11:52

În primele trei luni din acest an, înmatriculările de mașini noi au scăzut în Europa cu peste 3 procente. Românii în schimb au cumpărat cu 25% mai multe mașini decât în perioada similară din anul trecut.

 

Înmatriculările de autoturisme noi în Europa au scăzut cu 3,6% în martie, în timp ce Lituania, Danemarca și România au raportat cel mai puternic ritm de creștere, conform statisticilor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) publicate miercuri.

Luna trecută, au fost livrate în Europa aproximativ 1,77 milioane de vehicule, față de 1,83 milioane de unități în perioada similară din 2018. Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Lituania (43,8%), Danemarca (33,2%) și România (20,8%).

Toate marile piețe auto au raportat scăderi în martie: de la minus 9,6% în Italia, la minus 4,3% în Spania, minus 3,4% în Marea Britanie, minus 2,3% în Franța și minus 0,5% în Germania.

Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au scăzut în primele trei luni din acest an cu 3,2%, fiind livrate aproximativ 4,14 milioane de vehicule, față de 4,28 milioane de unități în perioada similară din 2018, potrivit Agerpres.

Cel mai semnificativ avans a fost raportat în Lituania (58,2%), România (25,1%) și Danemarca (16,4%).

Marile piețe auto au avut evoluții mixte în perioada ianuarie - martie 2018: o creștere ușoară în Germania (0,2%) și scăderi în Spania (minus 6,9%), Italia (minus 6,5%), Marea Britanie (minus 2,4%) și Franța (minus 0,6%).

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital