Piața de capital· 3 min citire

Transgaz vrea să le dea acționarilor dividende de 203,45 milioane lei

Transgaz

Transgaz

Scris de Iulian Budusan Publicat: 25 mar. 2025, 10:06

Transportatorul național de gaze Transgaz vrea să le dea acționarilor dividende de 203,45 milioane lei, din profitul realizat anul trecut. Propunerea va fi supusă aporbării în Adunarea Generală a Acționarilor din 29 aprilie, arată convocatorul transmis Bursei de Valori București (BVB).

”Propunerea de repartizare pe destinații a profitului net în sumă de 392.029.950 lei, conform prevederilor O.G. nr.64 din 30 august 2001 privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și la regiile autonome este următoarea:

- rezerve legale: 22.905.250,52 lei;

- alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de Legea 237/2015 privind Codul fiscal, profitul investit în echipamente tehnologice-mașini, utilaje și instalații de lucru, calculatoare electronice și echipamente periferice, mașini și aparate de casă, de control și de facturare, precum și în programe informatice, produse și/sau achiziționate și puse în funcțiune, folosite în scopul desfășurării: 30.520.848,10 lei;

- acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți: 134.700.633,65 lei;

- dividende cuvenite acționarilor: 203.452.024,32 lei;

- profit destinat constituirii surselor proprii de finanțare: 451.193,41 lei”, arată convocatorul.

Capitalul social al Transgaz este de 1.883.815.040 lei, respectiv 188.381.504 acțiuni cu o valoare nominală de 10 lei/acțiune.

Astfel, valoarea dividendului brut este de 1,08 lei/acțiune.

Data stabilită pentru plata dividendelor este 16 iulie 2025.

Grupul Transgaz a realizat în 2024 un profit net de 391,4 milioane lei, mai mare cu 97% față de 198,5 milioane lei în 2023.

Grupul Transgaz include transportatorul național de gaze Transgaz SA și 100% din compania Eurotransgaz, care la rândul său deține 75% din Vestmoldtransgaz.

Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12 au urcat în 2024 cu 29%, la 2,3 miliarde lei, de la 1,78 miliarde lei în 2023.

Transgaz SA a raportat un profit net de 372,26 milioane lei în 2024, cu 104% mai mare față de 2023 (182,6 milioane lei). Veniturile din activitatea de exploatare, înainte de activitatea de echilibrare și de construcții conform cu IFRIC12, ale Transgaz SA, firma mamă a Grupului Transgaz, au fost de 2,1 miliarde lei în 2024, plus 23% creștere față de 2023 (1,71 miliarde lei).

Compania Transgaz SA are o capitalizare de 5,36 miliarde lei.

Transgaz SA este operatorul tehnic al Sistemului Național de Transport (SNT) gaze naturale și asigură îndeplinirea în condiții de eficiență, transparență, siguranță, acces nediscriminatoriu și competitivitate a strategiei naționale privind transportul intern și internațional al gazelor naturale și dispecerizarea gazelor naturale, precum și cercetarea și proiectarea în domeniul specific activității sale, cu respectarea cerințelor legislației europene și naționale, a standardelor de calitate, performanță, mediu și dezvoltare durabilă.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital