La jumătatea lunii mai, va fi inaugurat noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administrația Portului Constanța.
„Am discutat astăzi, la Abu Dhabi, despre extinderea parteneriatului dintre România și Emiratele Arabe Unite. Propunerile noastre au vizat în special sectoarele aerian, rutier și feroviar. Mai exact, România își dorește expertiză și finanțare pentru o serie de proiecte de interes internațional. Astfel, le-am transmis oficialilor emiratezi și reprezentanților companiilor din EAU că avem deja primele rezultate ale cooperării dintre România și Emiratele Arabe Unite”, a scris Sorin Grindeanu, joi pe Facebook.
El a mai spus că, la jumătatea lunii mai, „vom inaugura noul terminal RO-RO (roll-on/roll-off), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administrația Portului Constanța, în baza memorandumului semnat autoritățile române și emirateze”.
„Avem în vedere continuarea acestei colaborări cu EAU și pe alte proiecte. În acest sens, suntem interesați de dezvoltarea Molurilor III S și IV S din Portul Constanța, digitalizarea Portului, modernizarea rețelei feroviare din cadrul acestuia, dar și realizarea unor zone de conectivitate multi-modală pentru transportul de mărfuri (naval-feroviar)”, a mai precizat ministrul Transporturilor.