România produce tot mai puțină energie, dar importă tot mai multă

transformator-energie-electrica
Producția de energie a scăzut în primele opt luni ale acestui an, o evoluție similară consemnând și exportul de energie electrică, iar consumul populației a urcat cu 20,5% potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate vineri.
În perioada ianuarie - august 2019, producția internă de energie a însumat 13,429 milioane tone echivalent petrol (tep), în scădere cu 411.500 tep față de aceeași perioadă a anului precedent, iar importul a fost de 9,747 milioane tep.
Resursele de energie electrică au fost de 43,237 miliarde kWh, în scădere cu 1,694 miliarde kWh, față de perioada corespunzătoare a anului 2018.
Producția din termocentrale a fost de 15,328 miliarde kWh, în scădere cu 1,596 miliarde kWh (-9,4%). Producția din hidrocentrale a fost de 12,1 miliarde kWh, în scădere cu 1,475 miliarde kWh (-10,9%), iar cea din centralele nuclearo-electrice a fost de 7,354 miliarde kWh, în scădere cu 59,5 milioane kWh (-0,8%).
Producția din centralele electrice eoliene a fost de 4,407 miliarde kWh, în creștere cu 218,6 milioane kWh față de aceeași perioadă a anului precedent, iar energia solară produsă în instalații fotovoltaice în această perioadă a fost de 1,295 miliarde kWh, în creștere cu 58,1 milioane kWh față de perioada corespunzătoare a anului 2018.
În primele opt luni ale anului, principalele resurse de energie primară au totalizat 23,176 milioane tone echivalent petrol (tep), în creștere cu 315.600 tep față de perioada corespunzătoare din anul precedent. Resursele de energie primară au crescut cu 1,4%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 3,8%, față de aceeași perioadă a anului precedent, precizează INS.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 37,045 miliarde kWh, cu 0,2% mai mic față de perioada corespunzătoare a anului 2018. Iluminatul public a înregistrat o creștere cu 13,4%, iar consumul populației a crescut cu 20,5%.
Exportul de energie electrică a fost de 2,480 miliarde kWh, în scădere cu 1,490 miliarde kWh.
Consumul propriu tehnologic în rețele și stații a fost de 3,711 miliarde kWh, în scădere cu 146,3 milioane kWh.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























