Piața de capital· 3 min citire

Parlamentul a decis! Rezerva de aur a României va fi repatriată

img rezerve

img rezerve

Realitatea Financiara
Scris de Realitatea Financiara Publicat: 24 apr. 2019, 12:55

Camera Deputaților, for decizional, a votat proiectul inițiat de Șerban Nicolae și Liviu Dragnea ca rezerva de aur a României să fie adusă în țară.

Liviu Dragnea și Șerban Nicolae susțineau că „nimic din situația economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantități de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condițiile în care această rezervă poate fi păstrată și suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din țară".

Cei doi afirmă că deținerea unei cantități de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ și condiționată de obținerea unor venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice".

Potrivit ultimelor declaratii publice ale lui Liviu Voinea, viceguvernator BNR, 59 % din rezerva de aur este depozitata la Banca Angliei, sub forma de lingouri, iar restul se află în țară.

România are o  rezervă de aur de aproximativ 104 tone. Pentru ca rezerva de aur să fie repatriată Banca Centrală Europeană trebuie să emită un aviz.

Liderul PSD Liviu Dragnea și senatorul PSD Șerban Nicolae au depus, la sfârșitul lunii februarie, la Senat, pentru dezbatere în regim de urgență, proiectul de modificare a Legii privind Statutul Băncii Naționale a României, prin care stabilesc aducerea în țară a rezervelor de aur ale BNR.

Proiectul prevede că BNR urmărește menținerea rezervelor la un nivel adecvat tranzacțiilor externe ale României.

„Dacă există pericolul diminuării rezervelor, până la un nivel care ar periclita tranzacțiile internaționale ale statului, precum și în cazul în care diminuarea s-a produs, Banca Națională a României prezintă Parlamentului și Guvernului, de îndată, un raport privind situația rezervelor și cauzele care au condus sau care pot conduce la o astfel de reducere. Raportul va conține recomandările Băncii Naționale a României privind politicile guvernamentale macroeconomice necesare pentru preîntâmpinarea sau remedierea situației”, prevede proiectul legislativ.

„Din rezerva constituită, Banca Națională a României poate depozita aur în străinătate exclusiv în scopul obținerii de venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice. Depozitele de aur constituite de Banca Națională a României în străinătate nu pot depăși 5% din cantitatea totală de aur constituită ca rezervă”, stabilește un alt articol al proiectului.

Potrivit expunerii de motive, „evoluția economiei românești din ultimii ani indică o tendință pozitivă, cu creștere economică constantă, solidă și sustenabilă, cu inflație moderată, în limite controlabile și cu o stabilitate predictibilă a monedei naționale“. Dragnea și Nicolae susțin că, în acest context, se poate modifica politica BNR privind constituirea și administrarea depozitelor de aur.

„Nimic din situația economică a României nu mai justifică păstrarea unei asemenea cantități de aur ca rezervă în străinătate, cu costurile aferente, deloc de neglijat, în condițiile în care această rezervă poate fi păstrată și suplimentată, în mod corespunzător, în depozite din țară”, se mai arată în expunerea de motive, potrivit căreia deținerea unei cantități de aur în depozite constituite în străinătate nu trebuie, în mod necesar, interzisă, dar „aceasta ar trebui limitată cantitativ și condiționată de obținerea unor venituri prin tranzacționare și alte operațiuni specifice“.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital