Ministerul Muncii: 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor, întârziate

3pensie-650x435
Peste 45.000 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate, media întârzierilor este între 1 și 3 luni, însă unele ajung chiar și până la 6 luni, conform statisticii Casei Naționale de Pensii Publice.
"Problemele privind recalcularea pensiilor, dar și posibile soluții, discutate de ministrul Muncii și Protecției Sociale cu directorii executivi ai caselor teritoriale de pensii. 45.252 de dosare de recalculare a pensiilor sunt întârziate conform statisticii Casei Naționale de Pensii Publice la nivelul lunii septembrie. Dintre acestea, unele ajung și până la 6 luni de întârziere, iar media întârzierilor este între 1 și 3 luni", se arată într-un comunicat al Ministrul Muncii și Protecției Sociale remis vineri AGERPRES.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a organizat vineri o videoconferință cu cei 42 de directori executivi ai caselor județene de pensii plus cele ale sectoarelor Municipiului București iar fiecare director are termen prima săptămână a lunii decembrie pentru rezolvarea întârzierilor.
"Niciun pensionar nu trebuie să se roage de casele județene de pensii să respecte legea și termenul de 45 de zile în soluționarea dosarului de pensionare. Pe tot parcursul procesului de verificare și emitere a deciziei de pensionare, respectiv de recalculare, între angajații caselor județene de pensii și pensionari trebuie să existe o comunicare clară și asumată astfel încât oamenii să aibă încredere că instituțiile responsabile soluționează cu celeritate fiecare dosar", a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru.
Raportat la numărul de pensionari din fiecare județ ale căror dosare de recalculare înregistrează întârzieri la nivelul lunii septembrie, primele 5 case de pensii sunt în ordine: Sector 1, Alba, Gorj, Sector 3 și Argeș.
Potrivit comunicatului Ministerului Muncii, principalele cauze enunțate sunt: prioritizarea dosarelor noi; lipsa de răspuns din partea angajatorilor la solicitările Caselor de confirmare al stagiului de cotizare; termenele de soluționare la Comisia Centrală de Contestații care pot dura până la 2 ani; o împărțire improprie a sarcinilor între operatori și verificatori în activitatea de gestionare a dosarelor; schimbările legislative în domeniul pensiilor; nivelul rudimentar de gestionare a arhivelor; comunicarea deficitară cu instituțiile omoloage din statele membre UE din cauze imputabile CNPP; grave probleme în sistemul informatic gestionat de CNPP.
Pe lângă blocajele din aplicație semnalate de aproape toți directorii executivi de case teritoriale, contractul cu firma care asigură suportul sistemului expiră în luna decembrie.
"În prima săptămână a lunii decembrie, fiecare director executiv al caselor județene de pensii va prezenta o situație la zi a cazurilor restante în recalcularea dosarelor de pensii. În paralel, ministrul Alexandru le-a cerut directorilor executivi soluții concrete privind simplificarea procedurilor de lucru la nivelul fiecărei case teritoriale printr-o delimitare mai clară a responsabilităților la nivelul celor 6 filtre de verificare", se precizează în documentul citat.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























