Piața de capital· 4 min citire

"Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica, o idee naivă"

hidro_fuziune

hidro_fuziune

Scris de Razvan Ilie Publicat: 6 oct. 2019, 11:30

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu spune că România ar putea avea probleme cu Comisia Europeană în cazul în care ar intenționa să facă o fuziune între Hidroelectrica și Complexul Energetic Oltenia.

 

 

Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica a fost văzută ca o soluție pentru a fi susținută activitatea CEO, dar "mi mi se pare un pic naivă ideea că dacă nu pot să subvenționez o activitate, o companie, dacă o amestec cu alta atunci o să pot", a declarat, pentru Agerpres, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.

"E greu să comentez ceva ce e doar o declarație. Nu am văzut nicio hârtie, nu am văzut niciun proiect. Ce mi se pare clar să spunem, serios, este că trebuie să găsim o soluție ca Oltenia să funcționeze pe termen mediu, deci într-un număr de ani în care economia noastră va avea nevoie de energia produsă de Oltenia prin arderea cărbunelui, deci n-avem alternativă la așa ceva și trebuie să găsim o soluție ca acest lucru să fie posibil. (...) Cred că sunt soluții, putem găsi o soluție să subvenționăm activitatea CEO în perioada asta. Fuziunea cu Hidroelectrica cred că e văzută - cred, nu știu - e văzută ca o soluție să susținem activitatea CEO. Dacă apare o propunere pe hârtie, oficială, o vom analiza'', a spus Chirițoiu.

El a explicat că presiunea asupra Complexului Energetic Oltenia vine în bună măsură din faptul că taxele de poluare cresc în Uniunea Europeană, iar certificatele de emisie au un preț în creștere, pentru că ținta UE este să se reducă poluarea, iar "asta face poluarea mai scumpă".

"În felul ăsta, energia electrică produsă din cărbune devine mai scumpă și, în consecință, în România Complexul Energetic Oltenia are dificultăți, dar el fiind necesar pentru economia noastră, repet, pe termen mediu. Pe termen lung o să găsim probabil soluții să ne mutăm pe gaze sau...Cel mai probabil este mutarea pe gaze. Dar pe termen scurt nu putem face treaba asta și, atunci, câțiva ani, avem nevoie de Complexul Oltenia in forma în care este el acum", a explicat șeful Consiliului Concurenței.

Acesta a precizat și unde apar îngrijorările.

"Unde aș vedea îngrijorări : 1 - cotă foarte mare de piață, deci unim nr. 1 și nr. 2 în producția de energie electrică în România, deci asta poate să facă piața noastră mai puțin concurențială, mai scumpă și 2 - mi se pare cumva naivă ideea că dacă nu pot să subvenționez o activitate, o companie, dacă amestec o companie cu alta atunci o să pot. Aceleași dificultăți le am în finanțarea legală a unei firme sau a unei activități economice, fie că este ea o firmă de sine stătătoare, fie că este combinată cu alta. Deci, aici mi se pare o anumită naivitate să credem că dacă amestecăm dintr-odată nu se mai prinde lumea că de fapt subvenționăm cărbunele, că îl amestecăm cu altă companie. Dacă activitatea de cărbune e nerentabilă și e ținută în viață cu bani, deci prin subvenții, deci bani veniți din altă parte, tot ajutor de stat la fel de ilegal e și dacă o ținem separată și dacă le combinăm", a susținut Bogdan Chirițoiu.

Întrebat dacă România ar putea avea probleme cu Comisia Europeană în cazul în care ar apela la această procedură, Chirițoiu a răspuns: "Da, da".

El a făcut o paralelă cu situația companiei CFR Marfă.

"Discuții similare, acum fac o paralelă - să ne imaginăm că dacă amestecăm CFR Marfă cu CFR Infrastructură dintr-odată nu se mai prinde lumea că CFR Marfă pierde bani. Nu. Deci, chiar dacă le pun în aceeași companie tot mă va obliga legislația să păstrez evidențe contabile separate, să țin evidențele separat și să nu subvenționez dintr-o parte profitabilă una neprofitabilă", a arătat președintele autorității de concurență.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital