Firmele magantului rus Oleg Deripaska scapă de sancţiuni

1Oleg Deripaska cu putin
Decizie surprinzătoare în SUA: magnatul rus Oleg Deripaska, un apropiat al liderului de la Kremlin Vladimir Putin, a scăpat de sancţiunile impuse de americani.
Statele Unite au anulat duminică sancţiunile împotriva concernului Rusal şi a altor companii având legături cu magnatul rus Oleg Deripaska, transmite Reuters.Administraţia preşedintelui Donald Trump a trecut peste obiecţiile opoziţiei democrate, care a încercat să impună în Congresul SUA menţinerea sancţiunilor. Luna aceasta, 11 congresmeni republicani li s-au alăturat democraţilor, susţinând continuarea măsurilor împotriva Rusal, a companiei-mamă a acestui gigant al industriei aluminiului, En+, şi a firmei JSC EuroSibEnergo din domeniul energetic.Duminică, Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a comunicat că Deripaska deţine acum - direct şi indirect - mai puţine acţiuni în cele trei companii şi nu mai exercită controlul asupra acestora. Astfel, majoritatea membrilor consiliilor de administraţie vor fi independenţi, iar printre ei se vor afla inclusiv americani şi europeni fără legături de familie cu oligarhul sau cu alte persoane supuse sancţiunilor americane.Oleg Deripaska, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este în continuare pe lista persoanelor sancţionate de Statele Unite. El a avut legături şi cu Paul Manafort, fostul director de campanie electorală al lui Donald Trump.Potrivit Agerpres, Manafort a recunoscut în septembrie 2018 că a influenţat martori şi a complotat împotriva SUA, dar preşedintele american şi Rusia neagă că ar fi avut vreo înţelegere secretă.Oficiali de la Washington îşi exprimaseră îngrijorarea privind efectul pe care îl pot avea sancţiunile împotriva Rusal - cel mai mare producător de aluminiu din lume - asupra industriei respective, la scară mondială. Măsurile împotriva Rusal au fost urmate de creşterea cererii de aluminiu produs în China. Exporturile chinezeşti în domeniu au atins anul trecut un nivel record.
Citește și:
- 10:33 - România vinde, Europa naționalizează în plină criză. În timp ce statul preia controlul în principalele țări din UE, noi scoatem la vânzare
- 14:40 - INS: Scădere a cifrei de afaceri în comerțul cu amănuntul în primele două luni ale anului 2026
- 15:35 - Bursa de la București a câștigat 4,37 miliarde de lei la capitalizare, în această săptămână
- 21:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














