Deficitul de cont curent a urcat în primele șapte luni ale anului la 15 miliarde euro, comparativ cu 11,3 miliarde euro în perioada ianuarie-iulie 2023.
În structura acestuia, balanța bunurilor a consemnat un deficit de 17,9 miliarde euro, iar balanța serviciilor a înregisrtrat un excedent mai mic cu 1,3 miliarde euro, de 6,9 miliarde euro.
Dintre servicii, zona de transport a avut un excedent de 3,1 miliarde euro, în scădere cu 400 milioane euro, iar serviciile de telecomunicații, informatice și informaționale au închis cu un plus de 3,3 miliarde euro, fată de 3,4 miliarde euro în primele șapte luni din 2023.
În același timp, deficitul din sectorul de turism s-a adâncit la 2,6 miliarde euro, de la 2 miliarde euro în iulie 2023.
Balanța veniturilor primare, care includ venituri din muncă, venituri din investiții în active financiare (investiții directe, de portofoliu și alte investiții) a înregistrat un deficit de 5,2 miliarde euro, mai mare cu 538 milioane euro, în timp ce excedentul balanței veniturilor secundare, care includ transferuri curente private și transferuri ale administrației publice, s-a majorat cu 522 milioane euro, la 1 miliard euro.
Investițiile străine directe au însumat 3,12 miliarde euro (comparativ cu 3,96 milairde euro în perioada ianuarie - iulie 2023), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 2,68 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 434 milioane euro.