Creditarea a luat avânt în ianuarie, în ciuda creșterii ROBOR și a devalorizării leului

cos bani
Chiar dacă dobânda interbancară și moneda unică europeană au atins valori record, românii nu s-au spriat și au dat buzna la bancă să se împrumute.Creditele acordate populaţiei şi firmelor au crescut cu 8,4% (4,9% în termeni reali), în ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, la 252,191 miliarde lei (53,26 miliarde euro), ritm crescut faţă de luna precedentă, arată datele Băncii Naţionale a României (BNR), publicate luni.
În decembrie 2018, creditele acordate populaţiei şi firmelor au crescut cu 7,9% (4,5% în termeni reali), faţă de aceeaşi lună a anului anterior, la 251,055 miliarde lei (53,83 miliarde euro), ritm crescut faţă de luna precedentă.
În ianuarie, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, creditele în lei acordate populaţiei au crescut cu 18,9%, până la 95,939 miliarde lei.
Totodată, creditele în lei acordate firmelor au avansat cu 5,4%, în ianuarie, până la 68,997 miliarde lei.
Creditele în valută acordate populaţiei şi firmelor au crescut cu 0,9% în ianuarie, până la 87,256 miliarde lei.
Creditul guvernamental s-a diminuat în luna ianuarie 2019 cu 0,6% faţă de luna decembrie 2018, până la 104,919 miliarde lei. La 31 ianuarie 2019, creditul guvernamental s-a majorat cu 10,6% (7% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2018.
Citește și:
- 08:52 - Zi decisivă pentru economie: INS publică noile date despre inflație și PIB
- 20:16 - Bolojan a plecat, Bursa a explodat! BVB a atins un nou maxim istoric
- 17:56 - Dobânzile la care se împrumută statul au început să scadă semnificativ
- 09:10 - Curtea de Conturi Europeană: transparența fondurilor post-pandemie ale UE este insuficientă
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














