Piața de capital· 4 min citire

Comisia Europeană ne cere eliminarea prețurilor reglementate la energie

123Miguel-Arias-Canete

123Miguel-Arias-Canete

Scris de Razvan Ilie Publicat: 2 apr. 2019, 19:25

Comisia Europeană cere statelor membre să deschidă piețele de electricitate și gaze naturale și să elimine prețurile reglementate, odată cu introducerea unor măsuri de protecție doar pentru consumatorii vulnerabili.

 

 

Comisia Europeană cere statelor membre să deschidă piețele de electricitate și gaze naturale și să elimine prețurile reglementate, odată cu introducerea unor măsuri de protecție doar pentru consumatorii vulnerabili, a declarat, marți, comisarul european pentru Energie și Schimbări Climatice, Arias Miguel Canete, la București, într-o conferință de presă comună cu ministrul român al Energiei, Anton Anton.

Canete a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, care i-au arătat că, în România, nu există o definiție a consumatorului vulnerabil și toți consumatorii casnici plătesc aceleași tarife reglementate la electricitate și gaze.

"Cerem statelor membre să elimine prețurile reglementate și să deschidă piața. Înțelegem că pentru consumatorii vulnerabili s-ar putea mai fie nevoie să fie reglementate prețurile o perioadă, iar până la urmă va trebui să asigurăm prețuri mai mici pentru consumatorii vulnerabili. Acesta este unul dintre elementele cele mai importante ale guvernanței pe care am instituit-o", a răspuns oficialul european.

La începutul lunii martie, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României, arătând că prevederile OUG 114/2018 încalcă directivele europene din domeniul gazelor.

Guvernul a modificat săptămâna trecută OUG 114, însă noua ordonanță (OUG 19/2019) a păstrat plafonate cantitățile de gaze pentru consumatorii casnici și pentru producătorii de energie.

Comisarul european pentru Energie a arătat că toate eforturile făcute de fapt urmăresc crearea unei piețe energetice eficiente, adică să avem concurență și prețuri cât mai mici, toate acestea în avantajul consumatorilor vulnerabili.

"În pachetul "Energie curată pentru toți" am luat foarte în serios situația consumatorilor vulnerabili. Nu există o definiție europeană a consumatorilor vulnerabili, dar am cerut guvernelor să existe o înțelegere clară a ceea ce înseamnă consumator vulnerabil, să monitorizeze sărăcia energetică a cetățeanului și să ia măsuri pentru a se reduce nivelul de sărăcie energetică din UE", a spus oficialul european.

Potrivit lui Canete, o mare problemă o reprezintă pierderile de energie ale clădirilor în care locuiesc oamenii săraci.

"Trebuie deci să luăm măsuri mai ales pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor. De obicei, consumatorii vulnerabili locuiesc în clădiri care nu au izolație și consumă foarte multă energie. Prin urmare, am discutat acest lucru în cadrul politicilor de eficiență energetică și ne-am gândit la problema locuințelor. Obiectivul tuturor măsurilor este să oferim prețuri mici", a repetat comisarul.

La rândul său, întrebat ce măsuri ia Guvernul României pentru protecția consumatorilor vulnerabili, Anton a spus: "Domnul comisar a răspuns foarte clar și amplu la acest subiect. Și noi, în consens cu Uniunea Europeană, nu facem altceva decât să ne străduim să identificăm cât se poate mai bine, conform regulilor europene, care cu greu s-au coagulat cumva în regulamentele pe care le-am aprobat acum în toamnă și la începutul anului, încercăm să identificăm cât mai bine consumatorul vulnerabil".

El a amintit, în acest context, că în România există programe de reducere a consumului de energie.

"Nu uitați că și noi facem izolații, care face parte din planul de a reduce consumul de energie. Mai țineți cont de un lucru: există și ceea ce se cheamă rabla la electrocasnice, ceea ce este același lucru, adică să înlocuiești un electrocasnic vechi, ineficient, cu un electrocasnic nou, becuri și așa mai departe. Noi încercăm de foarte multă vreme să ajutăm consumatorul vulnerabil, într-un fel sau în altul, gândiți-vă la ajutoarele de încălzire. Există anveloparea clădirilor, aceasta este pentru toată lumea, inclusiv pentru consumatorul vulnerabil, mai înainte v-am spus de rabla la electrocasnice. Sigur că trebuie să ne uităm puțin mai larg, pentru că noi credem că în perioada asta trebuie să protejăm și din punctul de vedere al prețurilor, am introdus în ordonanța 114 aceste limitări, pe care și Comisia Europeană le acceptă pentru o perioadă limitată de timp", a susținut ministrul.

Inițial, OUG 114/2018 a prevăzut plafonarea la 68 de lei pe MWh a prețului gazelor de producție internă pentru toată piața, iar, săptămâna trecută, Guvernul a modificat ordonanța și că au rămas plafonate cantitățile de gaze pentru consumatorii casnici și pentru CET-uri.

Aceasta după ce, la începutul lunii martie, Comisia Europeană a declanșat procedura de infringement împotriva României, arătând că prevederile OUG 114/2018 încalcă directivele europene din domeniul gazelor.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital