Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) dorește să participe la o prelistare la bursă a companiei Hidroelectrica, cu un procent de 5% sau 10%, a declarat luni ministrul demis al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu.
"Susținem listarea Hidroelectrica la bursă, este în programul de guvernare, avem inclusiv o scrisoare de intenție din partea Băncii Europene de Dezvoltare (BERD, n.r.) care dorește să fie parte la această procedură, chiar să participe la o prelistare, cum un procent de să zicem 5% sau 10%, prelistare care ar ridica valoarea companiei. Analizăm acest lucru, vom discuta și în Guvern acest lucru. Eu cred că Hidroelectrica este o bijuterie a energeticii românești, este o companie verde, faptul că este o companie verde este asset-ul cel mai important al acestei companii", a declarat Virgil Popescu, la ZF Power Summit.
Ministrul a subliniat că Guvernul dorește ca statul să păstreze pachetul majoritar al Hidroelectrica.
Detalii Aici