Piața de capital· 3 min citire

Avertisment FMI legat de saga Brexitului

lagarde390909

lagarde390909

Scris de Razvan Ilie Publicat: 11 apr. 2019, 20:58

Extinderea suplimentară a Articolului 50 "va obstrucționa" creșterea economiei britanice, iar oamenii de afaceri și investitorii vor rămâne reticenți în următoarele săptămâni, a afirmat joi directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde.

 

Premierul britanic Theresa May a convenit joi seară cu liderii statelor din UE27 să amâne Brexitul cu șase luni, până la 31 octombrie 2019, răgaz în care guvernul de la Londra va încerca să ajungă la un acord cu opoziția laburistă pentru adoptarea acordului de retragere, deja respins de trei ori de parlamentul britanic.

Vorbind în avanpremiera reuniunii de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Băncii Mondiale (BM), care va avea loc la Washington, în perioada 12-14 aprilie, Christine Lagarde a avertizat:

"Dacă va fi o incertitudine prelungită, putem să ne imaginăm că impactul asupra încrederii va continua, dacă întrebăm investitorii privind unde decid să se extindă, să-și înființeze companii, cum să-și organizeze lanțul de distribuție, oamenii se vor întreba: ce va urma și cum se va rezolva? Deci, această incertitudine va avea un impact negativ, nu am nicio îndoială în legătură cu asta", a spus șefa FMI, potrivit Agerpres.

De asemenea, șeful FMI și-a exprimat simpatia față de dificultățile cu care se confruntă oamenii de afaceri britanici.

Chiar în cazul implementării unor planuri de urgență, oamenii de afaceri britanici se vor confrunta cu perturbări în eventualitatea unui Brexit fără acord și ar putea fi nevoiți să-și revizuiască în scădere estimările, a explicat Lagarde.

Destăinuindu-și opinia personală, directorul general al Fondului Monetar Internațional a afirmat că procesul legat de Brexit "este foarte, foarte îngrijorător pe de o parte și foarte trist. Am crescut de-a lungul Canalului Mânecii și în orașul Le Havre, și pentru mine să pot traversa către Southampton, într-un mod lejer și nestingherit, a fost minunat".

Lagarde le-a spus jurnaliștilor: "Riscul unui Brexit fără acord în 12 aprilie a fost eliminat, deci măcar Marea Britanie nu va ieși din UE în 12 aprilie fără un acord. Cred că un Brexit fără acord ar fi un rezultat teribil".

FMI a revizuit marți în scădere estimările privind evoluția economiei mondiale în acest an și a avertizat că expansiunea ar putea încetini și mai mult din cauza tensiunilor comerciale și a unei ieșiri potențial dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Economia mondială va crește probabil cu 3,3% în acest an, cea mai lentă expansiune din 2016, față de un avans de 3,5% previzionat în ianuarie. Pentru 2020, rata de creștere rămâne nemodificată la 3,6%, se arată în cel mai nou raport "World Economic Outlook", al instituției financiare internaționale.

"În acest context, evitarea politicilor greșite care ar putea afecta activitatea economică ar trebui să fie principala prioritate", apreciază FMI.

Un potențial pas greșit este legat de indecizia Marii Britanii privind modul în care va ieși din Uniunea Europeană. Noile prognoze ale FMI se bazează pe un Brexit ordonat, dar instituția apreciază că un proces haotic ar putea tăia mai mult de 0,2 puncte procentuale din avansul economiei mondiale în 2019.

Joi, directorul general al FMI și-a exprimat speranța că va exista o redresare a economiei mondiale în cursul anului, dar a admis că este "nesigură".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital