Analiză BNR: Majorarea punctului de pensie cu 40% ar provoca un deficit bugetar de peste 11% din PIB

bnr800
Majorarea punctului de pensie cu 40% ar duce la o creștere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB, fiind posibil un risc sistemic mare prin agravarea stării bugetului public, arată raportului de analiză a convergenței "România - Zona Euro, Monitor", publicat pe site-ul Băncii Naționale a României.
"Un risc sistemic mare este posibil prin agravarea stării bugetului public, a finanțelor publice, destabilizarea economiei dacă se majorează punctul de pensie cu 40%, ceea ce ar duce la o creștere a deficitului bugetar în 2021 la peste 11% din PIB. Am avea o reacție a piețelor financiare ce ar putea afecta grav economia, îngreunând revenirea în 2021. În loc de o corecție macroeconomică ordonată, pe mai mulți ani, am fi obligați la o corecție dezordonată, foarte costisitoare economic și social", se precizează în raport, potrivit Agerpres.
Documentul face referire, între altele, și la opinia cea mai recentă a Consiliului Fiscal, în care se menționează că este esențial să fie evitată o creștere a punctului de pensie cu 40%, care ar destabiliza economia și mai mult, "în vremuri tare complicate", când trebuie să luptăm cu COVID-19, să atenuăm efectele crizei economice.
"Este obligatoriu să evităm ca economia românească să intre într-o spirală de criză foarte periculoasă. Acoperirea necesarului de finanțare pentru acest an este asigurată în largă măsură, dar mult mai problematică ar putea fi acoperirea finanțării pe termen mediu în lipsa unui program clar de corecție macroeconomică. Este greu de crezut că piețele financiare vor tolera/accepta, pentru o perioadă îndelungată, niveluri înalte ale deficitului bugetar, chiar dacă devierea de la cerințele PSC, regulile fiscale în UE, vor rămâne suspendate și în 2021", se arată în raport.
Conform documentului, obiectivul ambițios de aderare la zona euro (și, în prealabil, de intrare în Mecanismul Cursurilor de Schimb - ERM2) nu este compatibil cu încălcarea acquis-ului comunitar cu privire la Uniunea Economică și Monetară care exclude deficite bugetare structurale mari și, cu deficite externe considerabile, așa cum era situația României la începutul anului 2020.
Potrivit sursei citate, marea provocare macroeconomică începând cu 2021 este corecția deficitului bugetar și a dezechilibrului macroeconomic.
De asemenea, economiștii atrag atenția celor care văd deprecierea cursului drept calea decisivă pentru corecția macroeconomică și menționează că se cuvine să aibă în vedere câteva considerente. Astfel, o depreciere controlată poate ajuta, în timp ce una scăpată de sub control poate destabiliza economia, "inclusiv printr-o fugă de leu". Aici sunt de avut în vedere anticipări inflaționiste, efecte de bilanț pentru gospodării și firme, grad de euroizare, etc. "În Polonia și Ungaria, în Cehia, problema cursului (deprecierii) nu este atât de senzitivă ca la noi. În România, corecția cererii agregate, a dezechilibrului extern, nu se poate face esențialmente prin depreciere; este necesară o ajustare a deficitului bugetar, chiar dacă în mod gradual", arată raportul.
Potrivit raportului, fondurile europene au un rol cheie pentru a ușura corecția.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























