Agenția „Standard & Poor”s” a reconfirmat ratingul datoriei României

standard and poors
Agenția „Standard & Poor’s” – una dintre cele trei astfel de entități care influențează prin evaluări periodice dinamica investițiilor la nivel global – a reconfirmat ratingul internațional al datoriei guvernamentale a României și perspectiva stabilă pentru datoria pe termen lung și scurt în valută.
Instituția precizează că această decizie este susținută de nivelul moderat de datorie externă și guvernamentală și de perspectivele solide de creștere în țara noastră, începând cu anul viitor. Agenția S&P estimează că economia României va crește cu 1,6% anul acesta și cu aproximativ 3% în următorii trei ani, evoluție determinată de alocarea unor fonduri europene importante, atât din bugetul comunitar, cât și prin Mecanismul de Redresare și Reziliență. Premierul Marcel Ciolacu scrie într-o postare pe internet că decizia de sâmbătă a agenției de rating, după cea similară din vară anunțată de Fitch, este o dovadă a stabilității macroeconomice și a perspectivelor de dezvoltare pe care le are România în următorii ani. El adaugă că mai este mult de lucru, cu referire la planul de reducere a deficitului în următorii șapte ani, prin raționalizarea cheltuielilor și creșterea colectării veniturilor prin digitalizarea ANAF, reducerea evaziunii fiscale și continuarea investițiilor.
Citește și:
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
- 17:11 - Exodul motoarelor: De ce a pierdut Mioveniul pariul cu noile modele Dacia în fața Turciei și Sloveniei
- 19:02 - Dacia „fuge” din România în 2026. Noile modele vor fi produse în Turcia și Slovenia
- 14:17 - Ilie Bolojan față în față cu sindicatele din energie. Care sunt cerințele?
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












