Primarii orașelor din România atrag atenția Guvernului cu privire la „situația falimentară” a localităților.

 

Consiliul Director al Asociaţiei Oraşelor din România (AOR), reunit la Sânnicolau Mare, în judeţul Timiş, în perioada 7-8 octombrie, atenţionează asupra „situaţiei falimentare a oraşelor” şi propune o nouă rectificare bugetară prin care să fie suplimentate sumele alocate administraţiilor locale, potrivit unui comunicat de presă.

„Situaţia falimentară a oraşelor din România trebuie să fie subiect de maximă prioritate pentru Executivul care va guverna România, imediat după moţiunea de cenzură de joi, 10 octombrie”, se arată în comunicat.

AOR propune mai multe măsuri pentru „ieşirea din criză” a administraţiilor locale de oraşe, respectiv:

-în procesul de rectificare a bugetului de stat nu pot fi diminuate sumele alocate prin legea bugetului de stat pe 2019 pentru nicio unitate administrativ-teritorială, principiul fiind acordarea unor sume suplimentare; oraşelor trebuie să li se aloce sumele care au reprezentat venituri realizate anul trecut, dar care nu s-au mai realizat în anul 2019; alocarea de sume suplimentare pentru cele 45 de oraşe care nu au avut asigurat un buget minim de funcţionare de 1.000 lei/locuitor/an, nivel prevăzut prin Legea 50/2019 privind bugetul de stat pe anul 2019 oricăreia dintre comune.

Printre propunerile AOR se numără şi alocarea către toate unităţile administrativ-teritoriale a sumelor nerepartizate, reprezentând diferenţa dintre nivelul de 60% şi cel de 41,75% din cotele din impozitul pe venit estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2019, pentru lunile ianuarie, februarie şi martie; alocarea de sume suplimentare pentru oraşe în vederea susţinerii organizării şi funcţionării instituţiilor şi serviciilor publice (…) care, în afara locuitorilor oraşului, deservesc şi locuitori ai mai multor comune învecinate.

În comunicatul prezentat de Agerpres, Asociaţia Oraşelor din România reafirmă deschiderea către dialog pentru rezolvarea problemelor legate de rectificarea legii bugetului de stat pe anul 2019.

Articolul precedentRenault vrea să concureze direct cu Tesla
Articolul următorIndicele ROBOR la 3 luni a stagnat