Fondul Monetar Internațional, îngrijorat de lipsa investițiilor din România! O delegație a FMI s-a întâlnit ieri cu reprezentanții Comisiei de Buget din Camera Deputaților.

 

Mesajul transmis acestora a fost de îngrijorare privind lipsa investițiilor, dar și încadrarea în ținta de deficit de 3%.

Potrivit președintelui comisiei, social-democratul Sorin Lazăr, Fondul a cerut reducerea treptată a deficitului bugetar până la un nivel de 1,5 la sută până la sfârșitul anului. Guvernul, însă, estimează un deficit de 2,8 la sută.

În plus, Fondul și-ar dori să vadă mai multe investiții în educație, sănătate și infrastructură, dar și o rată a inflației mai scăzută.

Reprezentantul PSD susține, însă, că România a fost felicitată pentru creșterea economică. În schimb, Opoziția atrage atenția că FMI nu vede această creștere ca fiind una sustenabilă.

Articolul precedentModificări la Transelectrica
Articolul următorCe se întâmplă cu proiectul lui Dragnea de aducere a aurului în țară