Excedentul comercial al Chinei în relațiile cu Statele Unite a crescut, în septembrie, la 34,13 miliarde de dolari, un nivel record, comparativ cu 31,05 miliarde de dolari în august, adică o creștere de 10%.
Surplusul din septembrie pe relația cu Statele Unite a fost mai mare decât excedentul comercial total al Chinei , în valoare de 31,69 de miliarde dolari în aceeași lună, conform Reuters.
În intervalul ianuarie-septembrie, excedentul comercial al Chinei cu Statele Unite a fost de 225,79 miliarde dolari, comparativ cu aproximativ 196 de miliarde dolari în aceeași perioadă a anului trecut, adică o creștere de peste 14%.
Excedentul comercial mare al Chinei cu Statele Unite a fost de mult timp o problemă a Washingtonului și se află în prezent în centrul unei dispute din ce în ce mai ample dintre cele două mari economii ale lumii.
Atât Statele Unite cât și China au continuat să impună noi tarife pentru produsele proprii împotriva mărfurilor celeilalte entități la sfârșitul lunii septembrie, cea mai recentă escaladare a unui război comercial încălzit între ele.
Per total economie, excedentul comercial al Chinei a crescut, în septembrie, la 31,69 miliarde de dolari față de 27,38 miliarde USD în aceeași lună a anului precedent.
Dinamica balanței de plăți a Chinei, sursa: tradingeconomics.com
Acesta a fost cel mai mare excedent comercial consemnat din luna iunie, pe măsură ce exporturile au crescut cu 14,5% față de anul precedent, ajungând la 226,5 miliarde USD, în timp ce importurile au crescut cu 14,3% la 189,49 miliarde USD.
Comments are closed.