DEFICITUL BUGETAR A URCAT LA 5,39% DIN PIB DUPĂ PRIMELE NOUĂ LUNI DIN 2025

DEFICITUL BUGETAR A URCAT LA 5,39% DIN PIB DUPĂ PRIMELE NOUĂ LUNI DIN 2025
Deficitul bugetului general consolidat al României a ajuns la 102,47 miliarde de lei, echivalentul a 5,39% din PIB, după primele trei trimestre ale anului 2025
Deficitul bugetului general consolidat al României a ajuns la 102,47 miliarde de lei, echivalentul a 5,39% din PIB, după primele trei trimestre ale anului 2025, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanțelor și transmise de Agerpres. Nivelul este ușor mai scăzut decât cel din aceeași perioadă a anului trecut, când deficitul reprezenta 5,47% din PIB.
Ministerul Finanțelor subliniază că „execuția bugetului general consolidat pentru primele nouă luni ale anului 2025 confirmă tendința de stabilizare a finanțelor publice”.
Veniturile totale ale statului au însumat 466,95 miliarde de lei, în creștere cu 12,3% față de perioada similară din 2024. Ca pondere în PIB, acestea au avansat cu 0,9 puncte procentuale, impulsionate atât de veniturile curente – în special din impozite pe salarii și venituri, contribuții sociale și accize –, cât și de fondurile europene, care au avut o contribuție comparabilă.
Cheltuielile totale s-au ridicat la 569,43 miliarde de lei, în creștere nominală cu 11,2% față de anul precedent. Exprimate ca procent din PIB, acestea au urcat de la 29,1% la 29,9%.
România are ca obiectiv, stabilit împreună cu Comisia Europeană, închiderea anului 2025 cu un deficit bugetar de 8,4% din PIB. Autoritățile speră ca ritmul actual al creșterii veniturilor și controlul cheltuielilor să permită respectarea acestui angajament, în pofida presiunilor bugetare ridicate.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 14:48 - Ana Maria Păcuraru, premiată la Beijing de Reprezentantul Special al MAE China pentru activitatea sa jurnalistică
- 13:23 - Cel mai prețios metal din lume a depășit 20.000 de euro pe uncie
- 08:44 - Ana Maria Păcuraru, transmisiune exclusivă din China. Strategia crucială a oficialilor chinezi
- 08:11 - Noua lege a salarizării: cât vor câștiga profesorii, medicii, polițiștii, militarii și magistrații. Lista completă cu grilele propuse
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














