Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că pentru aproape o mie de contracte derulate prin instituţia pe care o conduce au fost încheiate acte adiţionale după adoptarea Ordonanţei 15 din august 2021 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică. El arată că alte două acte normative au fost adoptate anul acesta cu scopul de a da posibilitatea ajustării contactelor finanţate de la bugetul naţional sau din fonduri europene.

Prezent luni la Braşov, unde a discutat cu autorităţile locale, ministrul Dezvoltării a admis că una dintre problemele ridicate de primari o reprezintă cea legată de faptul că unele firme care au contracte de lucrări cu autorităţile publice nu le pot onora ca urmare a exploziei preţurilor. În acest context, Cseke Attila a spus că există trei acte normative care reglementează astfel de aspecte, două dintre acestea fiind adoptate în anul în curs.

„Pot să vă spun că cel puţin pentru proiectele care se derulează prin Ministerul Dezvoltării aproape 1.000 de contracte au fost ajustate, adică această măsură a salvat de la închiderea proiectelor sau rezilierea contractelor aproape 1.000 de contracte. Anul acesta, fiind vorba nu numai despre creşterea preţurilor de materiale de construcţii, şi de alte tipuri de cheltuieli, inclusiv legate de transport, inclusiv legate de cheltuieli de personal, în cadrul acestor contracte Guvernul a adoptat două Ordonanţe de Urgenţă – una promovată de Ministerul Dezvoltării, OU 47/2022 care a intervenit pentru ajustarea preţului pe contractele finanţate din bugetul naţional, indiferent de cine finanţează, care minister – şi OUG 64 care este ordonanţa promovată de Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi care se referă la proiecte pe fonduri europene”, a declarat ministrul Dezvoltări.

El a explicat că Ordonanţa 47 din 2022, promovată de Ministerul Dezvoltării, aduce noutăţi cu privire la termenele la care se poate ajunge la un act adiţional de ajustare a contractelor, rolul acestei măsuri fiind reducerea birocraţiei.

„Sunt nişte mecanisme care s-au mai clarificat, care s-au mai eficientizat şi sunt sigur că şi aceste două ordonanţe 47 şi 64 o să ne dea un punct de sprijin pe aceste contracte”, a adăugat ministrul.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentCriza cerealelor. Ce alternative de transport au ucrainenii. Propunerea premierului Boris Johnson
Articolul următorNoul Cod Fiscal | Anumite categorii de SEZONIERI rămân scutiți de impozit – PROIECT

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau